Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Grupul DKV Mobility şi Ovidiu-Ioan Andrieş intenţionează să preia societăţile Smart Diesel SRL şi Tax Refu…
În contextul educaţiei, deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a declarat marţi, că în trecut a fost…
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA a preluat companiile Cruc…
Până în data de 21 februarie, fermierii pot depune cererile de plată pentru Măsura 14 "Bunăstarea animalelor" - pachetul a. - plăţi în favoarea bunăstării porci…
Pentru urmărotii 5 ani, Patria Bank şi Patria Credit au semnat un protocol strategic de colaborare cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Agriculturii (FDA), în valoare…
De Ziua Îndrăgostiţilor, peste trei sferturi dintre românce (77%) vor să primească flori, iar trandafirii rămân cei mai comandaţi, în special cei de culoare roş…
Synology, producător mondial specializat în dezvoltarea și comercializarea de echipamente performante pentru stocarea datelor cu conectare la rețea, intră de as…
Modelele online sunt la curent cu ultimele trenduri din social media, dar si din moda. Ele isi innoiesc frecvent garderoba pentru a avea tinute atragatoare in f…
Unele afecțiuni, care sunt comune atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor, se manifestă diferit în funcție de gen. Deși simptomele pot fi similare, efecte…
Parfumul este un adevărat accesoriu pentru persoanele de ambele sexe, dar acesta poate face mai mult de atât pentru starea ta de bine. Dacă ai un parfum prefera…
O relație este supusă mereu testelor și încercărilor vieții. Este absolut în regulă să fie așa. Cu toate acestea, pentru a menține liniștea în cuplu trebuie ca…
Îți place să te joci cu pisicile prietenilor tăi și ai decis că e timpul să ai grijă chiar tu de o felină? Înainte de a-ți asuma o asemenea responsabilitate, tr…
Licoarea unica s-a nascut din ambitia unui pionier de a gasi combinatia perfecta dintre boabele de strugure si aromele unice ale plantelor de origine greceasca.…
Ai o patiserie și îți dorești să crească numărul vânzărilor? Pentru a-ți atinge obiectivul cât mai repede trebuie să ții cont de câteva aspecte importante: Amba…
În perioada aceasta în care mulți oameni au petrecut mai mult timp în casă decât de obicei în ultimul ani s-au confruntat cu o mulțime de stări care mai de care…
Te gândești serios la o carieră în Medicină și ai decis să îți depui dosarul la facultatea din orașul tău, pentru a deveni student? Ori poate ești deja admis, d…
Meseria de asistent medical este provocatoare, dar și plină de satisfacții. Un asistent medical trebuie să fie nu numai profesionist, ci și responsabil, plin de…
Pandemia a determinat o schimbare de paradigmă simplu de anticipat, în contextul închiderii temporare a agențiilor stradale de pariuri sportive: trecerea în onl…
In situatia in care sunteti in cautare de copertina balcon, trebuie sa stiti cateva lucruri despre aceasta si anume despre avantajele pe care o astfel de copert…
Ai un job care presupune sa te muti des dintr-un oras in altul? Vrei sa faci o schimbare in viata ta si te-ai gandit sa incepi prin a schimba apartamentul sau o…