Până la finalul anului esports-ul va fi recunoscut prin lege ca sport oficial în România
În cadrul Esports Summit Bucharest, Mara Mareș, Consilier de Stat în Cancelaria Prim Ministrului, a anunțat că legea educației fizice și sportului va fi amendată astfel încât sporturile electronice (esports) să fie recunoscute oficial în România. Astfel, jucătorii și cluburile de esports din România vor primi același statut ca cel al sportivilor și cluburilor profesioniste tradiționale.
“Nevoia susținerii sporturilor electronice în România este reală, iar oportunitatea reglementării lor este foarte clară. Am reușit, în mai puțin de un an de zile, să înființăm un grup de lucru care a formulat o propunere de lege simplă, suplă și bine fundamentată, care va permite României să ajungă din urmă, într-un timp scurt, țări cu o lungă istorie în acest domeniu. Este o lege care va încuraja mii de tineri să transforme pasiunea pentru gaming într-o profesie ca jucător profesionist de esports”, a precizat Mara Mareș.
Legea va fi depusă în Parlament la începutul sesiunii din luna septembrie.
Vlad Marinescu, președintele Federației Internaționale de Esports, a aplaudat în cadrul evenimentului această initițiativă a Guvernului României: “A venit timpul pentru ca România să pună la lucru întreg ecosistemul și infrastructura care au plasat-o de multe ori în topurile internaționale în ceea ce privește pasiunea pentru gaming. O legislație dedicată esports va ajuta în primul rând jucătorul român, care va avea o motivație în plus pentru a face performanță și de a se bate pentru premii de milioane de dolari în competițiile internaționale”, a declarat acesta.
Grupul de lucru a fost format din Mara Mareș (Consilier de Stat), Tudor Dăescu (Bucharest Gaming Week/ Gaming Marathon/ Gaming Video Awards/ Esports Summit), Adrian Socaciu (Institutul Român Sportiv), Marius Radu (GG Industry/ Bucharest Gaming Week/ Gaming Marathon), Alexandru Ion (Nexus Gaming/ Romanian Esports League/ Gaming Marathon), Mihai Cotos (Digital Crusade) și Cosma Wolkonsky (YEPP).
Pe 21 iulie, București a găzduit, pentru prima oară, un Esports Summit, evenimentul urmând să devină unul din cele mai importante evenimente regionale de profil în următorii ani.
Esports Summit Bucharest 2021 connected by Vodafone este prezentat de BCR și Romanian Esports Association și este un eveniment susținut de BMW, Amber, AOC și adidas și conceput de Dăescu Borțun Olteanu.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
SkyTower lansează cea de-a 7-a ediție a competiției SkyRun, cea mai emblematică competiție de alergare pe scări pentru copii și adulți
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Energia pentru 100 km cu o electrică poate ajunge la 5 lei în România, cu panouri proprii și stocare
Bravonet
Iulius Town Timișoara oferă 300 de pachete pe zi studenților, până pe 14 octombrie
Lyla
Cazul Cornell aduce în discuție cum îi învățăm pe băieți să intervină când un coleg face rău
Revista Ioana
Cum îți organizezi vacanța în Medellín, de la transferul de 40 de minute la alegerea cazării și a meselor
Financiarul
România figurează cu 869,8 milioane de euro suspendate prin PNRR, peste jumătate din totalul european
Dolce Sport
România coboară pe locul 58 FIFA, un minim istoric după patru eșecuri consecutive