Pe hârtie, România pare că navighează ape relativ calme. Indicatorii macroeconomici, fluturați adesea cu mândrie de oficiali, descriu o economie care încă crește, chiar dacă timid. Dar dincolo de ecranele cu grafice și de rapoartele oficiale, în coșul de cumpărături, la pompa de benzină și în fața facturilor la utilități, se simte o presiune tot mai mare. O criză tăcută, care nu apare încă în statistici, dar care erodează constant puterea de cumpărare a românilor. Semnalul de alarmă, tras recent de Dan Ostahie, fondatorul Altex, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, nu este doar o opinie. Este o confirmare venită de la cel care are pulsul consumului în timp real.
„Anul 2026 se anunță a fi unul dificil, marcat de provocări atât pe plan internațional, cât și național. Iar mediul de afaceri autohton va resimți din plin aceste presiuni”, avertiza Ostahie încă de la finalul anului 2025. Vocea sa, a unui om care vede zilnic ce aleg românii să cumpere și, mai ales, la ce renunță, capătă o greutate specială. Nu vorbește din prognoze, ci din realitatea zecilor de mii de bonuri de casă emise zilnic în rețeaua sa. Iar această realitate contrazice optimismul prudent afișat de cifrele oficiale.
Mirajul creșterii economice și inflația persistentă
Să privim datele. Prognozele pentru creșterea economică a României în 2025 și 2026 sunt modeste, variind între 0,4% și 1,5%, conform diverselor surse, de la Comisia Națională de Prognoză la Comisia Europeană. O creștere anemică, mult sub potențialul real al țării, estimat de unii economiști la 3-4%. Această încetinire este pusă pe seama consolidării fiscale necesare, care frânează consumul privat și public, dar și a revenirii lente a principalilor parteneri economici din zona euro.
În același timp, inflația, deși a scăzut față de vârful atins în 2022, rămâne o problemă majoră. După un an 2023 cu o rată de 10,4% și un 2024 cu 5,6%, anul 2025 s-a încheiat cu o inflație de 9,7%, peste estimările inițiale. Banca Națională a României a fost nevoită să își revizuiască prognozele în sus, anticipând un vârf de aproape 10% și recunoscând că politica fiscală este cea care trebuie să reducă masiv cererea de consum pentru a tempera prețurile. Concret, pentru românul de rând, asta înseamnă că, deși prețurile nu mai cresc la fel de accelerat, ele rămân la un nivel foarte ridicat, continuând să macine veniturile.
Salariul mediu: o medie care ascunde extreme
Aici intervine paradoxul central. Guvernanții indică adesea creșterea salariului mediu net. Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată, într-adevăr, o majorare. Spre exemplu, în noiembrie 2025, câștigul salarial mediu net a ajuns la 5.615 lei, în creștere față de lunile precedente. Doar că această cifră este o medie. Iar într-o medie, un director de multinațională cu salariu de zeci de mii de euro și un angajat pe salariul minim par, statistic, a fi undeva la mijloc. Realitatea este că o mare parte a populației nu simte această creștere în buzunarul propriu.
Problema fundamentală este decalajul dintre creșterea nominală a salariilor și inflație. Când prețurile cresc mai repede decât veniturile, puterea de cumpărare scade. Salariul real, cel care contează cu adevărat, stagnează sau chiar se diminuează pentru segmente largi ale populației. Un studiu recent al NIQ, citat în noiembrie 2025, plasa puterea de cumpărare pe cap de locuitor în România la doar 11.093 de euro, semnificativ sub media europeană de 20.291 de euro. Deși în ultimii 20 de ani România a înregistrat cea mai mare creștere a puterii de cumpărare din UE, plecând de la o bază foarte joasă, decalajul rămâne uriaș.
Cum se apără consumatorul? Prudență, reparații și credite
Confruntat cu această presiune financiară, consumatorul român își schimbă comportamentul. Nu este o panică, ci o adaptare strategică la o realitate economică dificilă. Oamenii devin mai prudenți, mai calculați și mai selectivi.
Reconfigurarea coșului de cumpărături
Studiile de specialitate confirmă ceea ce retailerii văd la raft. Un raport EY Consumer Index de la finalul lui 2024 arăta tendințe clare: 89% dintre români manifestă o atenție sporită pentru a nu irosi mâncarea, 61% nu mai simt nevoia de a fi la curent cu ultimele tendințe din modă, iar 58% preferă să repare lucrurile în loc să le înlocuiască. Aceste cifre descriu o societate care strânge cureaua. Achizițiile majore, precum electronicele, electrocasnicele sau mobilierul, sunt amânate. Se caută promoțiile, se compară prețurile, iar mărcile proprii ale magazinelor, mai ieftine, câștigă teren în fața brandurilor consacrate.
Această prudență este confirmată și de indicatorul de încredere a consumatorilor, calculat de Comisia Europeană. La începutul acestui an, în ianuarie 2026, moralul consumatorilor români a atins un nou minim al ultimilor 15 ani, fiind mai scăzut chiar și decât în timpul pandemiei sau al crizei de austeritate din 2010-2011. Este un semnal psihologic extrem de puternic, care arată că, dincolo de cifre, percepția generală este una de pesimism și incertitudine.
Apelul la creditul de consum: o soluție sau o amânare a problemei?
Într-un mod aparent contraintuitiv, această perioadă de criză a puterii de cumpărare a coincis cu o explozie a creditelor de consum. Anul 2024 a fost unul record, cu credite de nevoi personale în lei contractate în valoare de 47 de miliarde de lei. La finalul anului, soldul acestor împrumuturi a ajuns la 77 de miliarde de lei, o creștere de aproape 19%, cea mai mare de după anii de boom economic din 2005-2008. Și tendința a continuat, soldul creditului de consum ajungând la peste 81 de miliarde de lei la finalul lui 2025.
Ce ne spune acest lucru? Pe de o parte, poate indica o anumită încredere în veniturile viitoare. Pe de altă parte, însă, este mult mai probabil să reflecte o nevoie disperată de a acoperi cheltuieli curente sau de a finanța achiziții care nu mai pot fi acoperite din salariu. Mulți români folosesc aceste credite pentru a-și menține un standard de viață cu care s-au obișnuit, acoperind golul lăsat de inflație. Este o strategie riscantă, care transferă presiunea financiară în viitor. Gradul de îndatorare al populației în România este, ce-i drept, printre cele mai scăzute din UE, la sub 13% din PIB, comparativ cu o medie europeană de 44%. Dar o creștere bruscă a dobânzilor sau o deteriorare a pieței muncii ar putea transforma aceste credite într-o povară greu de dus pentru multe familii.
Decalajul social și regional: criza nu este aceeași pentru toți
O altă realitate mascată de mediile statistice este inegalitatea. Criza puterii de cumpărare nu afectează pe toată lumea la fel. Datele Eurostat arată o discrepanță uriașă între regiuni. În 2024, regiunea București-Ilfov a atins un PIB pe cap de locuitor, calculat la puterea de cumpărare standard, de 187,7% din media UE, depășind Viena și apropiindu-se de Bruxelles. În contrast, regiunea Nord-Est a țării se afla la doar 48,3% din media europeană.
Această polarizare se reflectă și în datele privind deprivarea materială. Conform INS, în 2024, 26,5% din populația României se afla în condiții de deprivare materială și socială. Incidența era cea mai ridicată în regiunile Sud-Est (40,7%) și Sud-Muntenia (29,2%) și cea mai scăzută în București-Ilfov (16,8%). Practic, în România există două economii paralele: una a marilor centre urbane, conectată la dinamica europeană, și una a zonelor rurale și a orașelor mici, care resimte mult mai acut șocurile economice și stagnarea veniturilor.
Ce urmează? Perspectivele pentru 2026 rămân incerte. Consolidarea fiscală, deși necesară pentru a controla deficitul bugetar uriaș, va continua să pună o frână consumului. O eventuală eliminare a plafonării prețurilor la gaze naturale în martie 2026 ar putea aduce un nou val de scumpiri. În acest peisaj, avertismentul venit dinspre retail, din economia reală, trebuie luat în serios. Cifrele macroeconomice pot oferi o imagine de ansamblu, dar nu pot surprinde anxietatea celui care se întreabă dacă își va putea plăti facturile luna viitoare. Adevărata sănătate a unei economii nu stă doar în creșterea PIB-ului, ci în bunăstarea cetățenilor săi. Iar când buzunarul contrazice statistica, de obicei buzunarul are dreptate.
