Partidul AUR respinge alianțele cu PSD și PNL
Partidul condus de George Simion respinge ferm orice scenariu de alianță post-electorală cu PSD sau PNL. Mai mult, AUR susține că zvonurile sunt lansate chiar de partidele din Coaliție, care „votează cot la cot și încearcă să creeze impresia că există diferențe între ei”.
Zvonuri aruncate pe piață
Reacția AUR este tranșantă. Formațiunea politică transmite că nu a existat nicio negociere cu partidele aflate la guvernare, catalogând toate informațiile apărute în spațiul public drept simple diversiuni.
Cum vine asta, mai exact? Chiar partidul explică într-un comunicat.
„În ultimele zile au apărut tot mai multe „informații” despre alianțe AUR cu PSD sau cu PNL. Sunt pure invenții. Nu a existat nicio discuție, nicio negociere, niciun fel de înțelegere. Aceste zvonuri nu apar întâmplător. PSD este prins într-o coaliție din care nu poate ieși fără să plătească un cost politic uriaș. Au rămas acolo nu pentru că vor, ci pentru că nu mai au de ales. De aici și încercarea de a arunca pe piață tot felul de scenarii, de la „alianțe” inexistente până la povești despre întâlniri și pacte imaginare, menite să creeze confuzie și să deturneze atenția de la eșecurile guvernării”, transmite formațiunea lui George Simion.
Două fețe ale aceleiași guvernări
Dincolo de negarea alianțelor, AUR critică dur partidele din Coaliție, pe care le consideră „două fețe ale aceleiași guvernări”.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuză direct.
„Împreună au crescut taxele, au refuzat să respecte legea privind indexarea pensiilor și au pus presiune pe mame, pensionari și mediul privat. Aceste decizii le aparțin și nu pot fi separate și au consecințe directe asupra nivelului de trai al românilor”.
Iar mesajul formațiunii este clar: diferențele dintre PSD și PNL sunt doar de fațadă. „În timp ce votează cot la cot fiecare măsură care lovește în populație, încearcă să creeze impresia că ar exista diferențe între ei sau că ar avea alte opțiuni. Nimic mai fals. Nu există nicio alternativă în interiorul acestei coaliții. Este aceeași politică dusă până la capăt, de aceiași oameni, în aceleași interese.”
Acuzații reciproce în Coaliție
Dar de unde a pornit totul? În ultima perioadă, social-democrații și liberalii s-au acuzat reciproc că ar cocheta cu AUR, în special în timpul dezbaterilor pe bugetul de stat. Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, spunea, de exemplu, că PSD și AUR „au pus la cale o conspirație prin care vor să facă bugetul României țăndări”.
De partea cealaltă, social-democrații nu s-au lăsat mai prejos. Ba chiar au lansat o serie de mesaje publice care sugerează o înțelegere PNL-AUR. Sorin Grindeanu a declarat recent că PNL ar lua în calcul o înțelegere cu AUR pentru a susține un Guvern minoritar liberal (o ipoteză neconfirmată de PNL).
Scandalul a fost dus de liderul PSD chiar la Bruxelles. Într-o vizită oficială, acesta i-a transmis Robertei Metsola, președinta Parlamentului European, că partidul condus de Ilie Bolojan s-ar apropia periculos de mult de formațiunea lui Simion.
„Am reafirmat că excludem orice variantă de colaborare politică cu AUR și că urmărim cu îngrijorare semnalele tot mai dese de apropiere dintre partidul premierului și liderii formațiunii extremiste conduse de George Simion.
O asemenea apropiere PNL-AUR reprezintă o amenințare pentru viitorul oricărei coaliții pro-europene și un pericol pentru viitorul european al României!”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Corina Popescu
Corina Popescu este o jurnalistă experimentată în domeniul afacerilor, cu peste un deceniu de expertiză la News24.ro. Este recunoscută pentru analizele sale clare privind piața bursieră și deciziile Băncii Naționale, oferind publicului larg o perspectatură esențială asupra economiei românești. Toate articolele →
Citește și
Nicușor Dan respinge alegerile anticipate înaintea votului de miercuri
Călin Georgescu așteaptă soluția Curții în cauza cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro
Siegfried Mureșan spune că are aproximativ 200 de voturi și are nevoie de 233 pentru învestirea Guvernului
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Flow Engineering atrage 50 de milioane de dolari pentru platforma sa cu inteligență artificială
Dolce Sport
România U21 ratează Campionatul European după 0-2 cu Finlanda și patru calificări consecutive
GetPony
Gateway Fleets comandă încă 200 de camionete electrice Workhorse W56, cu livrări din 2027
Bravonet
Cătălin Moroșanu și Georgiana locuiesc separat, dar nu din cauza unei crize în căsnicie
Lyla
Stella McCartney cere lanțuri sustenabile marilor branduri. Oceanele inspiră colecția de primăvară 2027
Revista Ioana
Pune 2 linguri de făină de griș în French toast. Obții crustă crocantă și centru cremos