Primăvara calendaristică aduce și vreme de primăvară în România. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că temperaturile vor fi peste cele normale în toată țara încă din prima zi a lunii martie, deși a doua jumătate a lunii rămâne incertă.
După o iarnă cu zăpadă, valorile termice încep să crească. Potrivit Adevărul, temperaturile pot atinge și chiar depăși 15 grade Celsius în anumite regiuni, chiar de la începutul lunii.
„Primăvara vine odată cu primăvara calendaristică”
Meteorologul ANM Robert Manta a confirmat că vremea se va încălzi considerabil. El a explicat că debutul lunii martie va fi marcat de temperaturi ridicate, în special în anumite zone ale țării.
„Pare că, într-adevăr, primăvara vine odată cu primăvara calendaristică și din punct de vedere al vremii. Sunt temperaturi peste normal în toată țara în prima zi de martie. Valori mai ridicate ne așteptăm să fie în partea de vest a țării, unde s-ar putea să trecem chiar și de 15 grade. Însă, la nivelul întregii țării, e o vreme mai caldă decât în mod normal”, a explicat Robert Manta.
Ce ne așteaptă în prima parte a lunii
Prima săptămână din martie se anunță caldă și cu mai mult soare. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice.
„Prima săptămână de martie pare că ne aduce temperaturi peste normal în toată țara, valori de peste 10 grade și probabil mai mult soare”, a declarat meteorologul ANM.
Specialiștii recomandă totuși prudență în privința prognozelor pe termen lung. Robert Manta subliniază că este dificil de anticipat evoluția exactă a vremii după prima decadă a lunii.
„Este greu de spus la acest moment ce se va întâmpla, să spunem, după 7-10 martie, însă pare că cel puțin prima parte a lunii martie nu ne va mai aduce episoade severe de iarnă și mai degrabă o vreme apropiată de normal sau chiar cu temperaturii ușor peste cele normale și precipitații care vor fi mai mult sub formă de ploaie”, a mai spus Manta.
Prognoza pentru restul lunii martie
În a doua săptămână a lunii martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Pentru a treia săptămână din martie, se estimează temperaturi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
În a doua jumătate a lunii, tendința se menține, cu valori termice situate ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.






