Inteligența Artificială a devenit paravanul perfect pentru o deresponsabilizare totală în rândul decidenților. Avem o unealtă nouă, forme avansate de automatizare și stocare a cunoașterii, numai că tot mai multe decizii sângeroase ajung să se ascundă în spatele unor „experți” de tip ChatGPT sau Palantir. Politicienii par să se închine la calculator, uitând că această formă de inteligență doar te copiază și te dresează după modele simple, nu te reinventează.
Prostia devine științifică
Problema fundamentală e că, dacă folosești inteligența artificială ca pe un mecanism de produs vorbăraie din care alegi fix ce-ți convine, rezultatele vor fi mereu aceleași. Tot ce ai mai stupid în tine va deveni, brusc, stupid-științific. Am văzut o postare la ziaristul Ionuț Tudorică, unde se întreba dacă nu cumva prea multă lume face politică cu AI-ul. E o obsesie generalizată.
Să ne imaginăm cum un politician precum Ilie Bolojan, un personaj deja probat ca fiind un angrenaj organic cu idei puține și fixe, stă de vorbă cu un AI. Nu-i așa că profesorii stau ‘geaba? Nu-i așa că bolnavii de cancer ne fură banii de la copiii sănătoși? Nu-i așa că mai bine iau bani de la cetățeni nerentabili și dau ajutoare sociale capitaliștilor? Sau că trebuie să cheltuim aiurea pe armament, că altfel ne mănâncă rușii?
Ăsta e și pericolul cu această unealtă. Poate inspira descoperiri mari, dar poate deveni și cel mai bun mecanism de consolidare a prostiilor stereotipe deja achiziționate.
De la Silicon Valley la complexul militar
Iar inteligența artificială nu face decât să consolideze modele vechi de dominație. Vorbim despre o mână de trilionari care scot profit prin stoarcerea statelor și piețelor, susținuți de câteva industrii și elite perfect adaptate la lobby. Nu-i deloc întâmplător că, acum câteva decenii, în Silicon Valley se citea Tolkien sau Ayn Rand, scriitori cu o imaginație bogată tocmai în ce privește un soi de elită medieval-capitalistă.
Senzația înfricoșătoare dată de austeritate și de atacul global asupra coșului de supraviețuire merge mână în mână cu sentimentul că deciziile se iau după consultarea unor oracole digitale. Industria AI e băgată până în gât în fuziunea cu industria militară, iar victimele civile se înmulțesc odată cu așa-zisa „precizie”.
Responsabilitatea e mutată complet.
ea este transferată spre un complex impersonal militar unde se iau decizii AI-tehnocrate. În timp de pace, munca cetățeanului e stoarsă de profit. În timp de război, profitul începe să fie extras din moarte și din supraviețuire.
Mercenarii din presă și aberațiile „strategice”
În această combinație fatală, care scumpește benzina și face praf educația și sănătatea, asistăm și la o deteriorare publică a raționalului. V-ați întrebat vreodată de ce politicieni precum Trump sau Netanyahu sunt susținuți mai agresiv de forme tradiționale de presă sau de influenceri decât de propaganda clasică? Văd opinii ale unor așa-ziși jurnaliști care merg fix în direcțiile cele mai distructive. Sunt ziariști care urlă mai rău decât un radicalizat cu mitralieră în mână.
Și în România, părerile care par „antisistem”, dar sunt fix pe linie, țin de diverse curente. De exemplu, se urlă să se scoată taxele din prețul combustibilului. E o aberație pe care o spun „specialiștii” cu pompă. Și, pe bune, e o tâmpenie care lovește fix în săraci. Taxele trebuie să fie mari la combustibil, altfel chiar vom ajunge să dăm foc la spitale ca să ne plimbim cu tigaia la mâna a 15-a adusă din Germania.
Celălalt exemplu vine din raționamentul „strategic”: serviciile secrete au nevoie de bani pentru că sunt strategice, iar cheltuielile tembele militare sunt și ele strategice (cel puțin așa ni se spune). Strategic e că cineva se îmbogățește aici din acest tip de extractivism.
O clasă politică validată de algoritmi?
Dar problema reală este că nu ne-am fabricat modalități organice de apărare de decizii proaste. Nu suntem pregătiți să reacționăm nici dacă ăștia scot școlile cu totul în afara legii sau dacă ne trag în război fără să vrem. Nu mai avem destule voci critice.
De aceea există personaje ca Bolojan, Miruță sau Grindeanu, oameni care „în mod normal nu și-ar găsi job nici la covrigăria din colț”. În opoziție, figuri ca Simion sau Georgescu par un model vechi de AI, antrenat să spurce tot ce înseamnă critică normală.
Pericolul, până la urmă, nu e că vine inteligența artificială feroce care luptă cu omenirea. Pericolul e să vină semidocți să întrebe IA-ul dacă nu cumva omenirea în general e complet neprofitabilă.
