Restricții în Cluj-Napoca, după ce incidența Covid a trecut de 2 la mie
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a hotărât impunerea mai multor restricții în municipiul Cluj-Napoca și în comunele Florești și Săvădisla, după ce rata de incidență Covid cumulată în ultimele 14 zile a trecut de 2 la mia de locuitori.Astfel, măsurile se vor aplica începând de vineri, pentru o perioadă de două săptămâni.
Incidența în Cluj-Napoca este joi de 2,15‰, în comuna Florești de 2.21‰ și în comuna Săvădisla de 2.67‰.
De asemenea, sunt și localități în județ unde incidența a trecut de 3, respectiv 6 și 7 cazuri la mia de locuitori, acolo sunt deja instituite măsuri mai dure.
Aşa că, conform măsurilor adoptate de CJSU Cluj, în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimun 1 metru între persoane.
În plus, participarea este permisă doar persoane vaccinate, care au trecut prin boală sau au test negativ de COVID. Totodată, cinematografele, spectacolele sau concertele sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.
Iar, la concerte sau alte spectacole în aer liber pot participa mai mult de 2.500 de spectatori doar dacă toți sunt vaccinați.
Nunțile, botezurile și alte mese festive pot fi organizate cu număr de persoane diferit în funcție de câți sunt vaccinați, astfel:
-maximum 100 de persoane la interior sau 150 în aer liber, fără verificarea acestora, maximum 300 de persoane la interior sau până la capacitatea maximă în aer liber (2 mp de persoană), dacă participanții sunt fie vaccinați, fie au test negativ pentru COVID, fie au trecut prin boală,
-până la capacitatea maximă atât la interior, cât și la exterior cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
Mai mult, CJSU Cluj a dispus restricții începând de vineri 17 septembrie și în comuna Săndulești, unde incidența Covid a ajuns la 3.19‰. Astfel, aici, sunt interzise activitatea cu publicul a cinematografelor, a restaurantelor și cafenelelor, a firmelor de jocuri de noroc, dar și evenimentele private.
Totodată, restricții cu privire la circulația persoanelor au fost luate în comuna Ploscoș, unde incidența a ajuns la 6,43‰, și în comuna Cătina, unde incidența este de 7,78‰.
Luni, 13 septembrie, Satu Mare a devenit primul judeţ din ţară care a intrst în scenariul galben, după ce rata de incidență a ajuns la 2,53 de cazuri la mia de locuitori.
Cristian Matei
Cristian Matei este un jurnalist cu o experiență de peste 8 ani în domeniul știrilor de actualitate, contribuind activ la News24.ro. Specializat în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie evoluțiile din administrație, justiție și impactul acestora asupra publicului larg. Toate articolele →
Citește și
Fragmente de dronă, găsite la 5 metri de o casă din Ciușlea, Vrancea. Cum a ajuns aparatul dinspre Moldova
35 de intersecții din București au rămas fără semaforizare. Ce zone sunt afectate și cum se circulă la ora de vârf
ANM anunță ploi peste medie la munte și în est în perioada 24-31 august 2026
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Mașinile noi, cu 5,5 l/100 km, pot ajunge la 7,5 l/100 km în oraș. De ce consumul real depășește adesea cifrele oficiale WLTP
Bravonet
Mihai Trăistariu a spus că ține tarife fixe la 250 și 350 de lei. Cât apare pe Booking la final de august și în septembrie
Lyla
Horoscop 25 august 2026. Fecioară și Taur, zi bună pentru ordine
Revista Ioana
Ai crede că locuința ta e curată, dar 7 greșeli comune lasă spații murdare. Mașina de spălat vase, o sursă de bacterii ignorată
Financiarul
14 zile are Senatul să clarifice întâlnirea lui Ilie Bolojan cu șefa CCR, dosar care ridică riscul politic
Dolce Sport
Radu Drăgușin a primit note de 4 și 4,5 la debutul pentru Fiorentina. Presa italiană îl leagă de toate cele patru goluri primite