Saveta Bogdan, 80 de ani, vrea să înfieze un copil. Reacția fiicei din America

A și găsit un caz, zice ea. Un micuț abandonat într-un spital. L-ar fi luat pe loc, fără să stea pe gânduri.

Cel mai mare regret al artistei

Viața i-a dat multe. Sănătate, public fidel, o carieră de invidiat. Îi mulțumește lui Dumnezeu zilnic. Dar ceva lipsește.

Fiica ei, Cătălina, stă de ani buni în America și nu are copii. Asta o doare pe artistă mai tare decât lasă să se vadă. „Cel mai mare regret al meu este că nu am devenit bunică”, a spus Saveta Bogdan. Golul ăsta nu-l umple nicio scenă, niciun aplauze, nimic.

Ironia sorții? A crescut generații cu cântece despre familie, despre neam, despre tradiții românești. Acum, la 80 de ani, privește înainte cu un dor greu de explicat celor care n-au trecut prin asta.

Propunerea făcută fiicei sale

N-a stat degeaba. I-a zis Cătălinei direct: hai să începem demersurile pentru adopție.

„I-am sugerat să adopte un copil. M-aș bucura enorm să am un nepoțel sau o nepoțică”, a declarat artista. A și trecut la treabă, într-un fel. A auzit recent de un copil abandonat într-un spital și spune că l-ar fi luat imediat. Prea târziu. Micuțul fusese deja adoptat.

Coincidență? Semn? Cine știe. Cert e că nu vorbim de un moft de-o zi.

Reacția Cătălinei din America

Fiica n-a zis nu. Ea și soțul ei se gândesc serios la adopție, discută, cântăresc totul împreună.

Saveta Bogdan încearcă să nu forțeze nota. „Nu vreau să insist prea mult”, recunoaște ea. Știe că decizia nu-i aparține. Speranța însă e acolo, vie, simți în fiecare cuvânt al ei.

România și America. Mii de kilometri între ele. Cătălina are viața ei, jobul ei, ritmul ei acolo. O adopție ar răsturna tot. Mama ei așteaptă totuși. Răbdătoare, dar și nerăbdătoare în același timp.

Ce înseamnă familia pentru Saveta Bogdan

La 80 de ani, ce mai contează? Scenele, interviurile, televiziunile, toate par mici față de un singur lucru. Familia.

Crede că Dumnezeu știe să așeze lucrurile cum trebuie. Acceptă situația, dar nu renunță la vis. Vrea să țină în brațe un nepot. Poate anul ăsta, poate la anul, poate cândva.

Până atunci cântă, zâmbește, inspiră oameni. Dar în spatele fiecărui cântec stă și o dorință pe care n-o spune tare. Una simplă, veche de când lumea: să vadă povestea familiei ei continuând.