Sedentarismul ne poate predispune la demență
Potrivit unui studiu canadian, un stil de viață sedentar poate predispune la demență, făcând riscul acestei tulburări similar cu al celor care genetic au șanse mai mari de a dezvolta demență. Aşa că, sedentarismul ar anula efectul protector al unui set de gene sănătoase, sunt de părere autorii acestei cercetări.
De asemenea, studiul s-a realizat pe 1600 de participanți, cu vârsta de minimum 65 de ani și s-a desfășurat pe o durată de 5 ani. S-a observat că persoanele sedentare aveau aproximativ același risc de demență cu cele care erau purtătoare ale mutației genetice a apolipoproteinei E, cea care crește riscul de instalare a demenței.
Totodată, mutația apolipoproteinei E este cel mai puternic factor de risc genetic pentru mai multe tipuri de demență: demența vasculară, demența cu corpi Lewy, boala Parkinson și mai ales demența Alzheimer.
În consecinţă , cei care aveau un stil de viață activ aveau șanse mai mici de demență decât cei sedentari.
Aşadar, rezultatele acestui studiu nu indică o relație de cauzalitate între sedentarism și demență, ci mai degrabă o asociere între cele două. De asemenea, nu se cunoaște mecanismul prin care activitatea fizică reduce riscul de demență, dar se pare că poate înfluența acest risc la fel de mult ca factorul genetic, cred cercetătorii. Tocmai de aceea, atrag atenția asupra importanței practicării regulate de exerciții fizice.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Inspectorii au găsit carne mucegăită și butelii corodate la controalele din 5-9 octombrie
Polițiștii anchetează moartea unui zimbru descoperit fără cap la Ilva Mare, în Bistrița-Năsăud
Cum se raportează pe Stop Rasism incidentele de ură și cum se urmărește sesizarea
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cum introduci varza murată în alimentație dacă ai digestia sensibilă și când e nevoie de prudență
Financiarul
Operatorii din Portul Constanța cer deblocarea Dunării pentru a limita pierderile
Dolce Sport
Costin Curelea își asumă greșeala de a accepta cina cu Nicu Gheară la Ibiza
GetPony
BYD ocupă locul patru în septembrie în România, unde înmatriculările scad cu 10,5% în primele nouă luni
Bravonet
Cristian Mungiu lasă spectatorii să decidă cine are dreptate în „Fjord”, cu Sebastian Stan
Lyla
Cum exersezi ascultarea activă în cuplu și ce urmărești timp de trei zile în discuțiile cu partenerul