Staţiuni turistice balneare, alimentate cu droguri de traficanți
Cantitatea de 11 kilograme de droguri a fost ridicată în urma a 12 percheziții care au avut loc în Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

Domiciliile a cinci persoane suspectate de trafic de droguri au fost verificate.
Autoritățile susțin că este vorba despre un grup infracţional organizat care se ocupă de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Astfel că, în urma perchezițiilor au fost descoperite şi ridicate 19 colete cu o substanţă vegetală de culoare verde oliv. În total, acestea cântăreau circa 11 kilograme.
De asemenea, oamenii legii au mai ridicat o pungă cu o substanţă cristalină alb-gălbuie (aproximativ 300 de grame), 2 plicuri cu ziplock cu o substanţă cristalină alb-gălbuie, un borcan cu urme de substanţă vegetală, aproximativ 1.000 de plicuri din plastic cu ziplock nefolosite, un cântar, un pistol cu aer comprimat, 1.400 de lei şi mai multe telefoane mobile.
Conform DIICOT, gruparea infracţională s-ar fi constituit începând cu luna octombrie a anului trecut, iar drogurile erau comercializate către consumatori din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj.
În plus, conform poliției din Bistriţa-Năsăud, traficanții acționau mai ales în localităţile Beclean, Reteag, Nimigea şi Figa.
Drogurile erau traficante inclusiv într-o staţiune turistică balneară frecventată de foarte mulţi tineri.
Grupul infracţional era format inițial din patru persoane cu vârste cuprinse între 34 şi 49 de ani, din oraşul Beclean şi din comuna Ciceu-Mihăieşti. Mai apoi, acestora li s-au mai alăturat două persoane care se ocupau de traficul de droguri.
De asemenea, în urma percheziţiilor de miercuri, patru suspecţi au fost conduşi la audieri.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Ioana Ciocan anunță corectarea valorii de 3,5 lei înscrise în acte pentru un Grigorescu din Prahova
Rusia respinge acuzațiile de sabotaj de la Brașov și contestă probele invocate de România
Nivelurile afectate de explozie ale blocului de pe Calea Rahovei au căzut în cursul demolării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cei numiți Iachint, Teofana sau Ștefan au onomastica pe 28 octombrie 2026. Lista diferă între culte
Financiarul
Taxele locale din Timișoara nu ar crește în 2027. Impozitul pe clădirile care nu sunt locuințe ar scădea la 1,3%
Dolce Sport
Bayern este condusă de Barça cu 13-18 în primul sfert al meciului din Euroligă
GetPony
Audi recheamă 9.048 de Q4 E-Tron și recomandă încărcarea bateriei până la 80%
Bravonet
Chefi la cuțite începe pe 15 noiembrie. Restaurantul lui Richard Abou Zaki a primit un premiu în Italia
Lyla
Cum soliciți ajutorul de deces în 2026. Poți primi 9.192 de lei dacă ai plătit înmormântarea unui pensionar