The Montreal Mafia Murders: Blood, gore, cannoli and hochei bags

16

Dar apoi, pe 10 septembrie 2019, Sûreté du Québec a lansat fotografii – de trei ani mai devreme – care îi înfățișează pe cei doi asasini ai lui Sollecito pe motocicleta lor. Aceștia au difuzat imaginile pe rețelele de socializare și știri, cerând ajutor pentru identificarea suspecților. În acea dimineață, francezul l-a găsit pe Sigmund în bântuia lui obișnuită, Café Redrum, luând micul dejun.

— Ai văzut știrile de azi? Apropie telefonul de al ei comparaţie. — Uită-te la asta, idiotule.

Sigmund se uită la ecran. „Dacă cer ajutorul publicului, înseamnă că nu au nimic”, a argumentat el. „Ei pescuiesc”.

„Nu, ăsta e jocul naibii de ei: este prind și eliberează”, a replicat francezul. „Ei avea Informație.”

Știa că Foti mai avea bicicleta. De asemenea, știa că el și tatăl său puneau țiglă la un Sheraton chiar la nord de Montreal, nu departe de locul uciderii lui Sollecito. Era același hotel în care, cu câteva luni mai devreme, Sal Scoppa fusese în sfârșit lovit de tun, împușcat în holul aglomerat în noaptea primei împărtășiri a fiului său.

„Vom vorbi cu [Foti]”, au decis francezii, în ciuda câtorva ori în care Foti ar încerca să-l omoare. „Spune-i: trebuie să scapi de bicicletă. Tăiați-o. Ei caută nenorocita de biciclete.”

El și Sigmund l-au trimis la Sheraton. Francezul hotărâse să poarte maieu, pantaloni scurți și șlapi, astfel încât nimeni să nu-și facă griji că va fi lovit. „Dacă mă vor vedea pregătit, vor crede că sunt nenorocitul de mesager al morții”, i-a spus el lui Sigmund. Au ajuns în jurul orei 9:30

„Ce se întâmplă?” întrebă confuz tatăl lui Foti.

Foti își ridică privirea de la locul de muncă în timp ce cei doi asasini se apropiau. „Suntem cu toții bine?” întrebă el nervos. — Niciun contract cu mine?

— Ești în siguranță, Iisuse Hristoase, spuse francezul, făcându-și costumul, apoi scoțând avizul de poliție. — Haide, uită-te la asta.

— Când a ieșit? întrebă Fotti.

„Azi dimineață, frate”, a răspuns francezul, adăugând că totul a fost la televizor și pe Twitter.

Căutând intimitate, s-au înghesuit în zona docului de încărcare din spatele hotelului. „Dar de ce acum, chestia asta… de ce acum?” a vrut Foti să știe.

Spunându-și unul altuia să nu se sperie – „niciunul dintre noi nu este sexy” – au trecut peste fapte: polițiștii căutau două persoane neidentificabile și o motocicletă.

— Ştii câte motociclete sunt? spuse tatăl.

Foti a recunoscut că mai avea bicicleta, dar a schimbat piese, așa că niciun polițist nu ar putea să o identifice.

„Ești un ding-dong sau ce?” întrebă francezul.

— Trebuie să-l distrugi, insistă Sigmund.

Foti a încercat să-i liniștească. „Acesta este triunghiul chiar aici, nu? Atâta timp cât ne ținem gura, suntem bine.

Au mai fost, însă, și anume pompierul și doamna de curățenie. El plătise pentru ele, nu? „Nu am așa bani”, a protestat Foti. „Sal nu mi-a dat-o niciodată. Ce ar trebuii să fac?”

Dar armele din garajul lor? „Jur pe capul mamei mele că am toate gloanțele și toate nenorocitele de arme”, a spus Foti. În timp ce vorbeau, el și-a dat seama brusc de necesitatea urgentă de a scăpa și de ei. „Papă!” el a strigat. „Totul este pe numele meu, tată. Vă imaginați că ceva nu merge bine? Mă vor închide timp de 100 de ani”.

Sursa: www.vanityfair.com

Citește și
Spune ce crezi