Traficul feroviar a fost blocat timp de câteva ore în estul Angliei, din cauza unei țestoase uriașe
O broască ţestoasă rănită pe şinele de cale ferată a blocat luni,1 august, traficul feroviar în estul Angliei timp de câteva ore, a transmis compania Greater Anglia. „Din cauza animalelor de pe şinele de la Harling Road (est), linia este blocată, iar trenurile care trec prin această staţie pot fi anulate sau amânate”, a anunțat pe Twitter Greater Anglia.

„Este o broască ţestoasă uriaşă pe şină în direcţia Norwich. Este încă în viaţă, dar rănită”, a spus pe Twitter o pasageră, Diane Akers, adăugând o fotografie cu ţestoasa cu carapacea vizibil crăpată.
Aflată de asemenea într-un tren blocat, o altă internaută, Anna Debenham, a postat pe Twitter datele care i-au fost oferite: „Ne cerem scuze pentru întârzierea de 74 de minute a acestui tren. Aceasta este cauzată de o broască ţestoasă de pe şine”.
„Este o ţestoasă care seamănă haos pe şine”, a mai spus ea.
Broasca ţestoasă a ajuns pe linia de cale ferată care face legătura dintre Cambridge şi Norwich, în estul Angliei, notează Agerpres.
„Testoasa mare, rănită, a fost îndepărtată şi toate liniile sunt acum redeschise”, a indicat ulterior, luni, Greater Anglia, subliniind că traficul va reveni încet la normal.
Broasca testoasă „a fost preluată de o echipă specializată pentru acordarea de îngrijiri şi ni s-a comunicat că se va recupera complet”, a asigurat compania britanică pe reţeaua socială.
Mihai Gheorghe
Pe news24.ro, Mihai Gheorghe scrie la rubricile Externe, Actual și Politică. Toate articolele →
Citește și
Bujie motocoasă: ce indică depunerile negre, albe sau uleioase de pe electrod?
Cinci explicații pentru senzația că anii trec mai repede odată cu vârsta. Ce recomandă Adrian Bejan
Ce semnifică un buchet de flori albe?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Vulnerabilitățile găsite cu AI pot opri site-uri. Operatorii au tot mai puțin timp pentru remedieri
Dolce Sport
Leo Messi a fost aplaudat de 5.000 de oameni la Oviedo. Unii copii au plâns la autografe
GetPony
Volvo pregătește un electric mai ieftin decât EX60 pentru Europa în 2027
Bravonet
Judi Dench nu mai vede suficient ca să joace, dar refuză pensionarea la 91 de ani
Lyla
Cum ajungi la psiholog prin CNAS și ce trebuie să știi despre trimiterea eliberată cu cel mult 30 de zile înainte
Revista Ioana
Cum alegi o grădiniță privată sigură și ce verifici la vizită, de la evacuare până la triajul zilnic