Cea mai veche mănăstire din România, cu viață monahală neîntreruptă, este Hodoș-Bodrog. Situată la circa 15 kilometri nord de municipiul Arad, prima sa mențiune documentară datează din anul 1177, într-un act emis de regele Bela al III-lea. Și totuși, istoria ei pare să fie mult mai veche, cercetările arheologice indicând existența unei comunități monahale aici încă de la începutul mileniului al II-lea.
Hodoș-Bodrog, atestată înainte de ctitoriile lui Nicodim
Deși Sfântul Nicodim de la Tismana este cunoscut pentru ridicarea a numeroase lăcașuri de cult, Mănăstirea Hodoș-Bodrog exista cu mult timp înaintea sa. Actul din 1177, emis de regele Bela al III-lea, confirma proprietățile mănăstirii și vecinătățile acesteia. Tradiția o consideră o continuare a unei vechi așezări monahale de la Cenad, de la începutul secolului al XI-lea, din vremea ducelui Ahtum al Banatului, când aici ar fi trăit călugări greci de rit răsăritean.
De-a lungul timpului, așezământul a purtat mai multe nume. Un document din 1216 o menționează ca „Mănăstirea Ciala”. Alte atestări din anii 1213, 1233, 1278 și 1293 folosesc diferite variante ale denumirii Hodoș. Începând cu 1446 s-a impus numele Bodrog, iar din 1784 cele două denumiri sunt folosite împreună. Dar cum vine asta, de unde provin aceste nume?
Legenda taurului Hodoș și a icoanei făcătoare de minuni
O legendă locală explică atât originea mănăstirii, cât și denumirea sa. Se spune că un taur impunător dintr-o cireadă, cunoscut ca Hodoș, a început să scormonească pământul cu coarnele într-un singur loc, lângă un pârâu. Timp de săptămâni, animalul a repetat gestul, refuzând într-o seară să se mai întoarcă la cireadă. Văcărița, încercând să-l alunge, l-a lovit, iar taurul a împuns-o mortal.
Până la urmă, curiozitatea i-a făcut pe localnici să sape în locul indicat de taur. Acolo au descoperit colțul unei icoane, iar continuând să sape, au scos la lumină o icoană de mari dimensiuni cu Fecioara Maria și Pruncul Iisus. Lângă ea se afla și o găleată plină cu galbeni de aur. Oamenii au decis să folosească aurul pentru a ridica o mănăstire pe acel loc, pe care au numit-o Hodoș-Bodrog.
Denumirea „Hodoș” ar veni de la numele taurului, derivat din slavonescul „hudus” (solemn, maiestuos). „Bodrog” ar face trimitere la lovitura de corn, „bod” însemnând „împunsătură”, iar „rog” corn. Astăzi, la intrarea în mănăstire, deasupra altarului, se află icoana găsită atunci, iar alături de ea sunt păstrate și coarnele taurului Hodoș.
Biserica, o comoară arhitecturală și artistică
Actuala biserică de zid a mănăstirii datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Este construită din piatră și cărămidă în stil bizantin triconc, specific spațiului medieval românesc. Interiorul se remarcă prin pictura „a fresco”, realizată în 1658 de pictorul Nicodim Diaconul.
Iar această decorație murală a trecut prin ample lucrări de restaurare. Între 1938 și 1940, pictorii A. Damian și C. Cenan s-au ocupat de refacerea ei, iar mai recent, între 2009 și 2010, restauratorii Adriana Scărlătescu și Marius Oprea au contribuit la conservarea patrimoniului artistic. Mobilierul bisericesc și iconostasul (sculptate în 1940 de către starețul Ieronim Balintoni) completează ansamblul. La exterior, fațadele sunt decorate cu nișe, unele pictate „a fresco” în 1968 de pictorul E. Profetă.
Inscripții care confirmă vechimea
Importanța istorică a lăcașului este susținută de numeroase inscripții păstrate pe ziduri.
Cifrele vorbesc de la sine.
Una dintre mențiuni, „Hodoș – egumen Mihail 1523”, era încă vizibilă la finalul secolului al XIX-lea. O altă inscripție, aflată într-o firidă a peretelui sudic, amintește de o restaurare din anul 1776. Ancadramentul ușilor datează din 1766, iar pe două pietre din afara absidei drepte se găsesc inscripții din 1742. Între 1790 și 1976, biserica a avut un pridvor închis, care a fost refăcut în anul 2000. Din ansamblul monahal s-au mai păstrat astăzi turnul clopotniță, clădirea stăreției și o parte din zidul de incintă.
