Zeci de mineri din Canada, blocați în subteran de aproape o zi.
De duminică după-amiază, 39 de angajaţi ai unei mine din provincia Ontario, estul Canadei, sunt blocaţi în subteran, în urma unui accident care nu permite accesul la ieşirea principală, a înformat luni 27 septembrie grupul Vale, proprietarul minelor, care a spus că echipele de salvare au început să îi evacueze, notează AFP, citată de Agerpres.
De asemenea, grupul Vale a adăugat că niciunul dintre mineri nu a fost rănit şi ei au acces la alimente şi apă și ar putea fi evacuaţi până luni seară.
„Echipa de salvare a ajuns la mineri şi a început să îi evacueze către o ieşire secundară, printr-un sistem de scări”, a menţionat compania braziliană Vale, într-un comunicat.
„Nimeni nu era pe sistemul principal de transport când a avut loc incidentul”, a precizat pentru Radio Canada purtătoarea de cuvânt a lui Vale, Danica Pagnutti.
Aceasta a mai spus că o piesă de echipament greu a intrat în coliziune cu ascensorul acestui sistem.
„Ştim că operaţiunea de salvare va dura ceva timp şi suntem uşuraţi să aflăm că niciun miner nu a fost rănit”, a afirmat pe Twiter Doug Ford, premierul provinciei Ontario, unde se află mina.
Totodată, duminică, toate operaţiunile de la mina Totten, la Sudbury, au fost oprit, iar grupul a spus că va face o evaluare înainte de a relua producţia. Această mină a fost închisă în 1972, dar Vale a efectuat o serie de lucrări şi a redeschis-o în 2014.
Aşadar, în primele şase luni ale acestui an, au fost extrase circa 3.600 de tone de nichel finit.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Cum se cere restituirea banilor încasați în plus când prețul de pe bon este mai mare decât cel de la raft
Inspectorii au găsit carne mucegăită și butelii corodate la controalele din 5-9 octombrie
Polițiștii anchetează moartea unui zimbru descoperit fără cap la Ilva Mare, în Bistrița-Năsăud
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Calea Victoriei se închide temporar pentru evenimente în 9-11 octombrie. Pe unde poți traversa cu mașina
Lyla
Cafeaua poate reduce profunzimea somnului chiar dacă adormi ușor
Revista Ioana
Ce bagaj poți lua în avion în 2026 fără plată separată și când ai nevoie de un tarif care include trolerul
Financiarul
La cât ajunge rata unui credit de 300.000 de lei cu IRCC de 5,57%. Calculul orientativ pentru 30 de ani
Dolce Sport
Cristiano Ronaldo este suspendat preventiv în urma plecării din cantonamentul Portugaliei
GetPony
Ce probleme ale farurilor pot duce la respingerea la ITP și ce presupune inspecția de la aproximativ 180 de lei