12 ianuarie, o zi cu ecouri puternice în istorie. Se împlinesc cinci ani de când actorul Bogdan Stanoevici ne-a părăsit. În aceeași zi, dar în 1866, se stingea și Aron Pumnul, figură marcantă a generației pașoptiste din Transilvania. Iar în 1990, România întreagă se oprea în loc, într-o zi de doliu național, pentru a-i comemora pe martirii Revoluției din Decembrie 1989.
Charles Perrault, artizanul poveștilor copilăriei
Pe 12 ianuarie 1628, la Paris, vedea lumina zilei Charles Perrault, cel care avea să devină părintele poveștilor copilăriei. A murit la 16 mai 1703, lăsând în urmă o moștenire literară inestimabilă. Poet, prozator și membru al Academiei Franceze, Perrault este sinonim cu basme care ne-au încântat copilăria: cine nu-și amintește de „Motanul Încălțat”, „Scufița Roșie” sau „Tom Degețel”?
Perrault a contribuit decisiv la dezvoltarea literaturii pentru copii. Poveștile sale, inspirate din folclorul popular, au fost adunate în volumul „Poveștile mamei mele gâscă”, publicat în 1697. Un volum care a traversat secolele, devenind un clasic al literaturii universale, tradus în nenumărate limbi și adaptat pentru teatru, film și alte forme de artă. Cine ar fi crezut că aceste povești simple vor avea un asemenea impact?
Christian Tell, generalul Revoluției de la 1848
La 12 ianuarie 1808, Brașovul dădea României pe Christian Tell, general și om politic de seamă, un participant activ la Revoluția de la 1848. S-a stins din viață la București, pe 4 februarie 1884. Și-a început studiile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a avut profesori de calibru, precum Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu.
Ion Heliade Rădulescu l-a influențat profund pe Tell, acesta îmbrățișând o abordare moderată în ceea ce privește afirmarea națională a românilor. S-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman și a luptat în Războiul ruso-turc (1828-1829), unde a fost avansat la gradul de căpitan. În 1830, a intrat în nou-formata armată a Țării Românești, urcând treptat în ierarhia militară. Un parcurs impresionant, nu-i așa?
În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene „Frăția”, care a fost motorul Revoluției de la 1848. La izbucnirea revoluției, Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, devenind cunoscut sub numele de „sabia revoluției”. Un titlu care spune multe despre rolul său.
A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, unde s-a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat atunci. După 19 iulie 1848, a fost membru al locotenenței domnești, alături de Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu. A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general. O implicare totală în evenimentele vremii.
După înfrângerea revoluției de la 1848, a ales calea exilului, întorcându-se în țară abia în 1857. A fost un participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea statului unitar român. L-a sprijinit pe domnitor în efortul său de a consolida autoritatea publică și de a iniția reforme. Un unionist convins, până la capăt.
A fost ministru al Educației și Culturii în guvernul Nicolae Kretzulescu, și încă o dată, în guvernul condus de Lascăr Catargiu. A fost implicat în viața politică de după 1866, bucurându-se de o mare popularitate și de aprecierea sinceră a lui Carol I, având o contribuție semnificativă la nivelul relațiilor umane și al promovării principiilor etice în viața politică. Un om politic respectat și apreciat.
Jack London, de la aventurier la scriitor de succes
Pe 12 ianuarie 1876, în California, SUA, se năștea Jack London, pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney, un scriitor care a trăit intens și a transpus experiențele sale în romane memorabile. S-a stins din viață pe 22 noiembrie 1916, în Comitatul Sonoma, California. „Colț Alb” rămâne, probabil, cea mai cunoscută dintre operele sale.
London a avut o viață plină de peripeții, muncind de la vârsta de zece ani, vânzând ziare pe stradă. A lucrat într-o fabrică de conserve și a spălat geamuri. La 16 ani, s-a alăturat unor răufăcători, devenind un pirat al stridiilor. Fura stridii de la fermele din golful San Francisco pentru a le vinde într-o piață din Oakland. O tinerețe zbuciumată, care l-a călit pentru viață.
În 1893, a devenit marinar pe un vas de vânătoare de foci care a ajuns până pe coastele Japoniei. În urma acestei experiențe a scris prima lui povestire, „Taifun în largul coastei Japoniei”. Cine știe, poate că această călătorie a fost scânteia care a aprins flacăra scriitorului din el.
Aron Pumnul, mentorul lui Eminescu
Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, județul Brașov. Un nume care rezonează puternic în istoria literaturii române, fiind profesorul poetului Mihai Eminescu. Între 1836-1841 a urmat liceul din Blaj, unde i-a avut ca profesori pe George Barițiu și Simion Bărnuțiu.
A debutat în publicistică în 1845, în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Pumnul a participat activ la evenimentele din timpul Revoluției de la 1848 din Transilvania. În 1850, a publicat la Cernăuți lucrarea de lingvistică „Convorbire între un tată și-ntre fiul lui asupra limbei și literelor românești”. În 1866, Mihai Eminescu, profund îndurerat de pierderea mentorului său, a scris poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”. O dovadă a legăturii speciale dintre cei doi.
Naufragiul navei Afrique, o tragedie maritimă franceză
Pe 12 ianuarie 1920, s-a petrecut un eveniment tragic, considerat unul dintre cele mai mari dezastre din istoria transportului cu abur francez. La 10 ianuarie 1920, nava „Afrique” a părăsit canalul Gironde, având ca destinație Dakar și celelalte porturi de pe coasta de vest franceză.
La 11 ianuarie 1920, la aproximativ 100 km vest de Royan, camera mașinilor a fost inundată după ce vasul a lovit un obiect scufundat. „Afrique” a cerut un remorcher pentru a se întoarce în portul comercial La Pallice (La Rochelle) și a efectua reparații, dar niciun vas nu a putut ajunge la nava aflată în dificultate. O cursă contra cronometru, pierdută din start.
Vasul „Ceylan”, aflat în apropiere și alertat de apelurile transmise, nu a putut trimite un remorcher spre pachebot din cauza vremii nefavorabile. Apoi, în Golful Biscaya, cazanele s-au oprit, motorul a devenit nefuncțional și „Afrique” a început să plutească în derivă. Soarta navei părea pecetluită.
În primele ore ale zilei de 12 ianuarie 1920, la câțiva kilometri între insula Ré și orașul francez de coastă Sables d’Olonne, nava, scăpată de sub control, a deviat în mijlocul unei furtuni. „Ceylon” a pierdut contactul cu „Afrique” și a auzit în transmisiile radio că vasul va fi evacuat folosindu-se bărcile de salvare. Un scenariu apocaliptic.
„Ceylon” a descoperit o plută cu 15 persoane pe mare. Căpitanul Antoine Le Du, un marinar cu experiență, a ordonat evacuarea cu ajutorul bărcilor de salvare. Pasagerii, înspăimântați de înălțimea valurilor, au refuzat să părăsească nava, simțindu-se mai în siguranță pe vasul modern. S-au adunat în sălile de primire și, alături de misionarii aflați la bord, au aprins lumânări și s-au rugat. Soldații africani s-au alăturat acestora, rugându-se în dialectul matern. Un moment de unitate în fața morții.
Echipajul a încercat în zadar să îi determine să urce în bărcile și plutele de salvare. Evacuarea era dificilă din cauza înclinării vasului, a agitației mării și a faptului că era noapte. Disperat, echipajul a reușit să lanseze doar două bărci care au transportat singurele persoane care aveau să supraviețuiască. Georges Métayer a fost singurul pasager (civil) care și-a salvat viața respectând acțiunile de salvare. Un miracol în mijlocul tragediei.
Apropiindu-se de coastă, la orele 23:00, „Afrique” a intrat în coliziune cu o ambarcațiune ușoară de pe Platoul Rochebonne. La ora 03:00 dimineața, la 13 ianuarie 1920, a fost transmis un ultim semnal prin radio și, la scurt timp, vasul s-a lovit de stânci și s-a scufundat aproape instantaneu. Comandantul, fidel tradiției, a rămas la bord alături de pasageri, conform histoire-genealogie.com. Un gest de onoare și sacrificiu.
Pachebotul „Ansversville”, chemat de „Ceylon”, a făcut mai multe croaziere în zona scufundării, iar forțele marine au trimis remorcherele „Cedre” și „Victoire” pentru a efectua cercetări în zonă. Din cele 599 de persoane aflate la bord, doar 36 au supraviețuit. Nicio femeie sau vreun copil nu a scăpat cu viață. Scufundarea navei a generat polemici aprinse. O tragedie care a marcat istoria maritimă.
Rodica Tapalagă, o actriță de neuitat
Rodica Tapalagă s-a născut la 12 ianuarie 1939, la Dorohoi, și a murit la 18 decembrie 2010, la București. În 1959, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. O carieră dedicată scenei și filmului.
Pe scena Teatrului Național din Craiova a interpretat roluri memorabile, precum Eliza Doolittle din „Pygmalion”, Eleva din „Steaua fără nume”, Valia din „Poveste din Irkutsk” și Fata în albastru din „Celebrul 702”. Pe marele ecran a debutat în filmul „Alo?…Ați greșit numărul!”. A fost distinsă cu premiul Asociației Cineaștilor din România ACIN 1976 pentru rolul din „Tănase Scatiu” și a primit, în 2001, premiul UNITER pentru întreaga activitate. O actriță complexă și talentată, aplaudată de public și critică.
Hariclea Darclée, privighetoarea Carpaților
Cântăreața română de operă Hariclea Darclée, numită de presa națională și internațională „privighetoarea Carpaților”, „privighetoarea adorată”, „măiastra pasăre de basm”, „vocea începutului de secol”, „cea mai mare cântăreață a zilelor noastre”, iar de Enciclopedia dello Spettacolo, „cea mai mare cântăreață a lumii timp de 25 de ani”, s-a născut la Brăila, la 10 iunie 1860, fiind fiica moșierului de origine greacă Ion Haricli și a Mariei Aslan, nepoata domniței Mavrocordat. Un talent uriaș, recunoscut pe plan mondial.
A studiat pianul în particular și a luat lecții de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, la București cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre și la Paris cu E. Duvernois de la Conservator. Debutul internațional a avut loc pe scena Operei Mari din Paris, la 14 decembrie 1888, cu rolul Margareta din „Faust”, încredințat de Charles Gounod. Vocea deosebită și interpretarea sopranei românce i-au adus consacrarea artistică în întreaga lume. O stea a operei, care a cucerit inimile melomanilor de pretutindeni.
Succesul uriaș de la Paris i-a adus contractul unui turneu pe care l-a început în vara anului următor prin marile săli de operă ale Europei. Activitatea desfășurată în perioada 1893-1910 a făcut-o cunoscută în întreaga lume. Românca a fost considerată vreme de 25 de ani cea mai bună cântăreață de operă din lume. Perioada sa de glorie a durat din 1893 până în 1910. A cântat pe cele mai celebre scene din Paris, Berlin, Florența, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York. A urcat pe scenă la Teatrul Scala din Milano de 116 ori. O carieră impresionantă, demnă de un artist de talie mondială.
Puccini i-a dedicat opera „Tosca” și i-a cerut să interpreteze rolul principal. Cântăreața Hariclea Darclee a pus o condiție: a cerut ca partitura să fie completată cu o arie în plus, pentru soprană, „Vissi d’arte, vissi d’amore”. Românca a fost distribuită în spectacolul de premieră ce a avut loc la Teatro Constanzi din Roma la 14 ianuarie 1900, alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni. O recunoaștere a talentului său excepțional.
Repertoriul cântăreței a cuprins peste 60 de titluri de opere ale unor compozitori, între care: „Romeo și Julieta”, „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Wilhelm Tell”, „Don Giovanni”, „Manon”, „Othello”, „Tannhauser”, „Tristan și Isolda”, „Boema”, „Trubadurul”. A abordat și lucrări inedite sau foarte rar cântate. A renunțat la scenă la vârsta de 58 de ani, în 1918. O carieră bogată și diversificată.
Pentru meritele sale deosebite și pentru succesul internațional, a fost premiată cu medalia „Bene merenti” acordată de regele Carol I. Hariclea Darclée a revenit în România în septembrie 1936. Își dorea să înființeze o școală românească de canto sau să obțină un post la conservator pentru a putea preda canto. Din păcate, nu a primit niciun sprijin din partea statului român. A murit în România, în 1939, atât de săracă încât cheltuielile de înmormântare au fost suportate de Ambasada Italiei la București. O poveste tristă, un final nedrept pentru o artistă de calibrul ei.
Per Gessle, creierul din spatele Roxette
Pe 12 ianuarie 1959, în Suedia, se năștea Per Gessle. Cântăreț de muzică pop, chitarist și compozitor suedez, Gessle a fost unul dintre membrii trupei Roxette, iar acum face parte din formația Gyllene Tider. În 1986, a fondat alături de Marie Fredriksson Roxette. Albumul „Mazarin” a obținut cinci discuri de platină în Suedia până în februarie 2004. Până în 2008 a scos opt albume solo: „Per Gessle”, „Scener”, „Mazarin” și „Party Crasher”. Un artist prolific, cu o contribuție importantă la muzica pop.
Agatha Christie, regina romanului polițist
Agatha Christie, scriitoarea britanică celebră pentru romanele sale polițiste, s-a născut la 15 septembrie 1890 la Torquay, în Anglia, și a murit la 12 ianuarie 1976 la reședința Winterbrook de lângă Wallingford, în Oxfordshire. Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, cunoscută sub numele de Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. Cine nu a auzit de Hercule Poirot sau Miss Marple?
A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute. Operele sale, avându-i ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, fiind considerată unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. Un titlu pe deplin meritat.
Agatha Christie a fost numită de Guinness Book of World Records ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, la egalitate cu William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este autorul individual tradus în cele mai multe limbi, fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions. Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. Un fenomen editorial fără precedent.
Reînființarea Partidului Social-Democrat Român
La 12 ianuarie 1990 s-a reînființat oficial Partidul Social-Democrat Român, iar primul președinte a fost Sergiu Cunescu (1990-1999). În 1893 s-a desfășurat la București Congresul de constituire a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Între 7-9 mai s-a desfășurat la București Congresul general al Federației Partidelor Socialiste din România. S-a format, prin unificarea acestora, un singur partid, Partidul Social-Democrat din România. Formațiunea politică milita pentru votul universal, numirea guvernului de către Parlament și libertatea deplină a presei. Un moment important în istoria politică a României.
Zi de doliu național
Pe 12 ianuarie 1990 a fost zi de doliu național. Steagurile au fost coborâte în bernă, s-au oficiat slujbe religioase în marile orașe ale țării și în sute de alte localități. Milioane de oameni au participat la mitingurile de doliu din toată țara. La ora 12:00 s-au tras clopotele bisericilor din întreaga țară și au fost pornite sirenele fabricilor, în memoria martirilor Revoluției. O zi de comemorare și reculegere, în amintirea celor care și-au dat viața pentru libertate.
[Articol trunchiat – conținut incomplet]
