4 parteneriate de încredere pe care ar trebui să le creezi

Mediul de afaceri actual a devenit o arenă extrem de competitivă, în care strategiile de management se bazează pe dezvoltarea de parteneriate de încredere, iar succesul este rezultatul colaborării cu firme și specialiști din domenii precum IT, consultanță, cercetare, relații internaționale.

În acest cadru concurențial, ca om de business trebuie să identifici resursele umane, informaționale și instituționale care să te ajute să faci diferența pe piață și să te remarci prin eficiență, seriozitate și profesionalism. 

Iată care sunt cele mai importante 4 parteneriate pe care ar trebui să le creezi, pentru reușita în afaceri:

  • Parteneriat cu specialiști în domeniul financiar-contabil

În orice domeniu activezi, firma ta are nevoie de un parteneriat de încredere cu specialiști în domeniul financiar-contabil. Desigur că ai propriul departament contabil sau colaborezi cu o firmă specializată.

Însă este necesar să ai printre parteneri companii din acest domeniu, ca să fii la curent cu modificările din reglementările de profil și să evaluezi oportunitatea unor schimbări pe care le faci în strategia financiară a firmei tale.

Se spune că banii sunt făcuți să circule, așa că poți să consideri că acești parteneri din domeniul financiar-contabil cei mai buni agenți de dirijare a ‘’traficului’’.

  • Parteneriat cu firme specializate în relații internaționale

Trăim și lucrăm într-o lume globalizată, iar conexiunile online au accelerat semnificativ acest fenomen. Ca să ai acces la contracte externe avantajoase sau să realizezi operațiuni de import și export profitabile ai nevoie de parteneriate cu firme specializate în relații internaționale.

Printre acestea, un rol important îl joacă firmele de servicii de traducere autorizată și legalizată, care au expertiză în toate tipurile de apostilă, supralegalizare documente originale, copii legalizate și traduceri legalizate în/din toate limbile de circulație internațională, servicii consulare și vizare de documente pentru ambasade, reprezentanțe economice și camere de comerț.

Dezvoltă un parteneriat solid, de lungă durată în acest domeniu, ca să te asiguri că lucrezi cu specialiști care cunosc în detaliu specificul firmei tale și înțeleg subtilitățile, nuanțele și caracteristicile care fac diferența atunci când comunicarea în afaceri presupune mai multe limbi, culturi și obiceiuri.

  • Parteneriat cu specialiști în burse și investiții

Poate că firma ta este la început de drum, dar niciodată nu este prea devreme să visezi la holdingul pe care-l vei cota la bursă peste 10 ani, după cum nu este nici prea târziu să diversifici portofoliul de investiții, prin orientarea către fonduri mutuale și alte oportunități pentru care ai nevoie de un parteneriat de încredere cu specialiști în burse și investiții.

O astfel de colaborare reprezintă și o resursă importantă de business knowledge și networking în vederea identificării unor companii și persoane fizice interesate să investească în compania ta și astfel să obții linii de finanțare sau să pui bazele unor viitoare fuziuni.

  • Parteneriat cu firme specializate în comunicare

Imaginea publică a unei companii este la fel de importantă ca produsele sau serviciile pe care aceasta le oferă, așa că un parteneriat de încredere cu firme specializate în comunicare trebuie să reprezinte o prioritate pentru antreprenori și  manageri de top din toate firmele.

Ca să te faci remarcat în online nu este suficient să ai un simplu website și o pagină pe rețelele de socializare. Îți trebuie o strategie de comunicare, mesaje relevante și penetrante, prin care să te impui ca lider pe piața produselor și serviciilor pe care le oferă compania ta.

În acest sens ai nevoie de un audit de imagine, de profesioniști în comunicare organizațională, branding și publicitate. Asigură-te că alegi cei mai buni parteneri pentru aceste activități, căci ele sunt esențiale în evoluția firmei.

Identifică și dezvoltă parteneriate de încredere, care să  aducă abilități și experiențe complementare pentru proiectul tău de business, ca să-ți asiguri succesul pe termen lung în lumea dură a afacerilor.