Acţiunile europene au scăzut din cauza inflaţiei din zona euro, dar în august au urcat cu 2%
Marţi 31 august, acţiunile europene s-au depreciat din cauza datelor referitoare la inflaţia ridicată din zona euro, care au provocat temeri legate de o înăsprire a politicii monetare, însă în august au crescut cu circa 2%, susţinute de rezultatele trimestriale solide raportate de companii şi de optimismul privind redresarea economică, informează Reuters.

Astfel, indicele pan-european STOXX 600 a închis marţi în declin cu 0,4%, dar a marcat a şaptea lună de creşteri consecutive, cea mai lungă perioadă de evoluţie pozitivă realizată din 2013.
De asemenea, sectorul tehnologic a avut în august cea mai bună performanţă, cu un avans de 6%, în timp ce creşterea numărului de cazuri de Covid-19 a împins investitorii spre sectoarele cele mai rezistente la pandemie.
Totodată, acţiunile din zona euro au inversat creşterile iniţiale de marţi, după datele care au arătat că inflaţia s-a accelerat în august la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Dacă tendinţa inflaţionistă va continua, ar putea să pună sub semnul întrebării opinia pozitivă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind creşterea preţurilor.
Robert Holzmann, guvernatorul băncii centrale a Austriei, a provocat îngrijorare pe pieţe, cerând BCE să înceapă să reducă achiziţiile de obligaţiuni.
În sectorul resurselor naturale de bază, acţiunile companiilor au consemnat în august cea mai slabă performanţă, cu un declin de 4,2%, fluctuaţiile mari ale preţurilor metalelor făcând ca investitorii să se retragă din acest sector, care în restul anului a consemnat rezultate bune.
Chiar şi aşa, rezultatele financiare solide ale companiilor şi ratele de vaccinare relativ ridicate au mărit speranţele de redresare în Europa, în timp ce remarcile Rezervei Federale de săptămâna trecută au consolidat opiniile că banca centrală americană nu se grăbeşte că înăsprească politica monetară.
Mai cu seamă, în Germania, rata şomajului a scăzut peste aşteptări în luna august.
În această tară, Social-democraţii şi-au mărit avantajul în faţa conservatorilor cancelarului Angela Merkel, conform mai recent sondaj de opinie publicat luni, cu câteva săptămâni înainte de alegeri.
De asemenea, analiştii se aşteaptă ca acţiunile europene să se menţină aproape de nivelurile record actuale pentru tot restul anului 2021, susţinute de rezultatele financiare solide ale companiilor, dar creşterile vor fi limitate de temerile legate de înăsprirea politicii monetare în SUA, alegerile din Germania şi înăsprirea reglementărilor în China.
Aşadar, acţiunile companiilor din sectorul călătoriilor au scăzut cu 0,7%, după ce guvernele UE au convenit să elimine Statele Unite de pe lista ţărilor sigure pentru călătorii.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Poliția a deschis dosar penal după ce un profesor din Vaslui s-a prezentat la școală cu un briceag
Locatarii din OD3 au revenit în apartamente după evacuare. Blocul are cel mai mare risc seismic
Fotografia elevului de la Lenau era însoțită de un text cu potențial intimidant
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Mișcarea în rutina copiilor începe cu un reper de 60 de minute pe zi. Ce activități intră în recomandare
GetPony
Când se folosesc luminile de ceață și la ce amendă ajunge folosirea lor greșită în 2026
Bravonet
Cum recunoști un reality show cu scenariu. Marcajul prevăzut din 7 august 2025 îți indică elementele de regie
Lyla
Ceasurile au fost mutate înapoi pe 25 octombrie. Cum îți adaptezi somnul când se întunecă mai devreme
Revista Ioana
Cum montezi folia reflectorizantă în spatele caloriferului și când poți evita demontarea radiatorului
Financiarul
ROBOR și IRCC la 23 octombrie 2026. Cât înseamnă rata pentru patru credite între 100.000 și 300.000 de lei