O fotografie care a stârnit un val de indignare circulă pe rețelele sociale. În imagine, un soldat israelian lovește cu un baros o statuie a lui Iisus Hristos în sudul Libanului. Armata israeliană a confirmat duminică autenticitatea imaginii și a condamnat ferm gestul, anunțând o investigație internă.
Reacția oficială a Armatei
Forțele de Apărare ale Israelului (cunoscute și ca IDF) au recunoscut incidentul printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare „X”. Confirmarea a venit după o analiză preliminară a imaginii care a devenit virală. Iar declarația oficială nu lasă loc de interpretări.
„În urma finalizării unei examinări inițiale privind o fotografie publicată mai devreme în cursul acestei zile, în care apare un soldat al Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) deteriorând un simbol creștin, s-a stabilit că imaginea prezintă un militar al IDF aflat în operațiuni în sudul Libanului”, a transmis Armata israeliană.
Un gest „complet incompatibil” cu valorile IDF
Conducerea militară a catalogat fapta soldatului drept una de o „gravitate deosebită”. Mai mult, au promis măsuri dure împotriva celor responsabili, subliniind că un astfel de comportament nu este tolerat în rândurile armatei. Dar este suficientă o declarație pentru a calma spiritele?
„IDF consideră incidentul ca fiind de o gravitate deosebită și subliniază că comportamentul soldatului este complet incompatibil cu valorile așteptate de la militarii săi. Incidentul este investigat de Comandamentul de Nord și este, în prezent, analizat pe lanțul de comandă. Vor fi luate măsuri corespunzătoare împotriva celor implicați, în conformitate cu concluziile anchetei”, a continuat IDF în comunicatul său.
Pe lângă anchetă, armata a declarat că depune eforturi pentru a sprijini comunitatea locală în vederea readucerii statuii la locul ei.
Contextul operațiunilor din Liban
Incidentul are loc într-un context tensionat. Israelul a preluat controlul asupra mai multor zone din sudul Libanului, considerat un bastion al mișcării Hezbollah. Operațiunea a fost declanșată după ce gruparea pro-iraniană a atacat Israelul pe 2 martie, ca o ripostă la ofensiva israeliano-americană împotriva Iranului. Un armistițiu între cele două părți a fost anunțat vinerea trecută de președintele american Donald Trump.
Într-un mesaj anterior, IDF a insistat că operațiunile sale vizează exclusiv „dezmembrarea infrastructurii teroriste create de Hezbollah” și că nu are intenția de a afecta clădiri sau simboluri religioase.
Ce se întâmplă în satul Debl
Presa arabă a identificat locația incidentului ca fiind satul creștin Debl, situat în sudul Libanului, foarte aproape de frontiera cu Israelul. Contactați de jurnaliști, reprezentanții municipalității din Debl au confirmat că statuia se află în satul lor, însă nu au putut oferi informații clare dacă aceasta a fost sau nu deteriorată.
Situația rămâne tensionată.
Pana la urma, lucrurile stau destul de complicat la fața locului. Potrivit agenției oficiale de presă a Libanului, ANI, trupele israeliene au rămas în zonă și chiar au demolat mai multe case în cursul zilei de duminică.











