Au început consultările pentru elaborarea unui nou model de contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale
Luni 19.07.2021,Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis, că a început, împreună cu Ministerul Sănătăţii, un proces ”amplu” de analiză şi consultare cu privire la dezvoltarea unui noul model al contractului-cadru care stabileşte condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, dar şi a normelor de aplicare ale acestuia.

Conform unei înştiinţari CNAS, într-o primă parte, în intervalul 13 iulie – 31 august, vor fi adunate în format electronic propunerile de modificare a contractului-cadru şi a normelor de aplicare ale acestuia.
Astfel, pentru această primă parte, CNAS a invitat toţi actori din sistem interesaţi, pentru a contribui cu propuneri, să participe la creearea noului model de contract-cadru: colegii, patronate, sindicate, asociaţii profesionale şi patronale şi asociaţii de pacienţi reprezentative la nivel naţional.
„Este important să alocăm mai mult timp pentru elaborarea următorului contract-cadru, astfel încât să putem evalua cât mai bine reglementările pe care le va conţine acesta, necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acordare a serviciilor în sistemul de sănătate. Împreună cu Ministerul Sănătăţii, ne-am propus un proces transparent de consultări şi negocieri, în care vocea fiecărui actor din sistem să fie auzită. Toate propunerile pe care le vom primi vor fi analizate şi centralizate, iar rezultatele analizei comune a Ministerului Sănătăţii şi a CNAS, precum şi minutele consultărilor şi negocierilor vor fi făcute publice”, a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe, citat în comunicat.
Aşadar, programul consultărilor publice cu privire noul model de contract-cadru poate fi văzut pe site-ul CNAS.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Prețul gazelor pentru gospodării rămâne reglementat până la 31 martie 2027. Termenul era deja stabilit prin ordonanță
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Cine primește banii din muzica unui artist după moarte și cum îi poate încasa familia
Lyla
De ce copilul e cuminte la școală, dar face crize acasă și cum reacționezi
Revista Ioana
De ce nu conectezi un prelungitor în altul și cum verifici cât curent suportă
Financiarul
eMAG a avut o treime din comenzile de Black Friday plătite în rate fără dobândă
Dolce Sport
Kristaps Porzingis ia o pauză de la baschet pentru sănătate, după 15 meciuri la Warriors
GetPony
Ce faci dacă ai pus combustibil greșit în rezervor, înainte sau după pornirea motorului