Barbatul care a lovit cu sabia un polițist a scapat de pușcărie
Decizie revoltătoare în cazul bărbatului din Rădăuți care a lovit în cap, cu sabia, un polițist! Instanța a hotărât ca atacatorul să scape de închisoare și să rămână acasă, în arest la domiciliu.

Astfel că, Alexandru Huțuleac, bărbatul din Rădăuți care a lovit în cap, cu sabia, un polițist de la serviciul de intervenție rapidă, a scăpat de pușcărie și a fost plasat în arest la domiciliu.
Măsura a fost luată de un complet de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava și este definitivă, notează Monitorul de Suceava.
Huțuleac, zis ”Duțu”, se afla de 4 ani și 8 luni după gratii și pentru că dosarul în care este trimis în judecată nu s-a finalizat nici până în acest moment mai putea sta arestat preventiv numai încă patru luni.
În cazul în care Tribunalul Botoșani nu ar fi dat o soluție în aceste patru luni, rădăuțeanul urma să fie pus în libertate. Și asta pentru că articolul 239 din Noul Cod de Procedură Penală menționează că ”în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani”.
Polițistul Dan Ciprian Sfichi, de la Serviciul de Acțiuni Speciale, a fost la un pas de moarte după atacul din 5 decembrie 2017.
În luna decembrie a anului 2017, structurile de combatere a crimei organizate monitorizau de multă vreme o grupare de traficanți de droguri din zona Rădăuți. La începutul lunii decembrie 2017, s-au obținut mai multe mandate în baza cărora, în dimineața zilei de 5 decembrie, polițiștii au descins la domiciliile mai multor suspecți, printre care și cea a lui Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”. Conform anchetei, Huțuleac a vândut etnobotanice unor clienți chiar în noaptea de 4 spre 5 decembrie. Marfa a fost vândută de acasă, din fața porții sale.
După ce au strigat „Deschide! Poliția!” și au spart ușa de la intrare cu berbecele, trei polițiști de la Acțiuni Speciale au intrat în casa suspectului. Imediat după ce polițiștii au pătruns în casă, Huțuleac, care coborâse deja în hol și avea în mână o sabie, l-a lovit în „orb”, în zona capului, pe unul dintre polițiști. Dan Ciprian Sfichi a primit o lovitură extrem de violentă. Polițistul a ajuns în stare foarte gravă la spital. Acesta face și în prezent recuperare și a fost pensionat medical, neavând cum să mai lucreze în poliție, notează sursa citată.
Cristian Matei
Cristian Matei semnează pe news24.ro articole la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Apele scăzute ale Dunării îngreunează transportul cu navele pe toate cele trei brațe din Deltă
Dunărea se apropie de pragul necesar răcirii centralei Cernavodă. Apele Române au dispus evacuări controlate
Varlaam Ploieșteanul cere credincioșilor să urmeze exemplul Sfântului Dimitrie în familie și societate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Cum ajută ABS la evitarea unui obstacol în timpul frânării de urgență și când a apărut pe automobile
Bravonet
Eric Bauza, actorul din spatele vocilor lui Bugs Bunny și Daffy Duck, s-a stins la 46 de ani
Lyla
Ce faci dacă un câine a mâncat ceva toxic. Chiar și un singur strugure poate provoca probleme renale grave
Revista Ioana
Cum accesezi îngrijirea decontată pentru cancerul de sân, de la mamografia preventivă la recuperare
Financiarul
Clever Media, proprietarul Prima TV, a semnat acordul pentru preluarea Kanal D
Dolce Sport
Marius Șumudică ar urma să părăsească CFR Cluj la finalul lui 2026