Băutura care ar putea preveni boala ce omoară cei mai mulți români
Conform oamenilor de ştiinţă, consumul a trei căni de cafea pe zi ar putea să-ți protejeze inima, reducând riscul de deces din cauza accidentului vascular cerebral sau a bolilor de inimă.
Din nou, un studiu a evidențiat beneficiile consumului de cafea. Oamenii de ştiinţă au examinat sănătatea a peste 468.000 de britanici, scrie CNN.
Aceştia au descoperit că persoanele care nu au niciun diagnostic de boli de inimă și au consumat între o jumătate de cană și trei căni de cafea pe zi au avut șanse mai mici de a muri din cauza bolilor de inimă, accident vascular sau din orice alt motiv care ar duce la o moarte prematură, comparativ cu cei care nu beau cafea.
Conform, Institutului Naţional de Statistică, bolile aparatului circulator reprezintă principala cauză de deces în România, în 2020.
Cafeaua te protejează de boli ale ficatului
De asemenea, acesta nu este primul studiu care evidențiază efectele benefice ale cafelei asupra corpului uman. S-a dovedit că dacă bei cantități moderate de cafea zilnic, ai putea fi protejat de diabetul de tip 2, boala Parkinson, boli ale ficatului, cancer de prostată, Alzheimer, durere de spate și altele.
Însă, când vine vorba de boli ale inimii, o analiză mai amplă a trei studii, publicată în aprilie 2021, a dezvăluit că una sau două căni de cafea pe zi ar putea reduce riscul de insuficiență cardiacă pe termen lung.
Aşa că, băutorii de cafea ar avea astfel șanse între 5% și 12% mai mici de a dezvolta insuficiență cardiacă, decât cu cei care nu consumă cafea.
În cantități mari, cafeaua este nocivă
De asemenea, specialiștii atrag atenția că adăugarea de lactate, zahăr sau alte arome ar putea să transforme cafeaua într-o băutură mai calorică, iar acest lucru ar putea contracara efectele sale benefice.
Totodată, trebuie să ții cont că orice în exces îți poate face rău. Aşa că nu e indicat să depășești 3-4 cești de cafea pe zi. În caz contrar, riști să dezvolți chiar probleme cardiace.
Aşadar, specialiștii avertizează că mai mult de 6 cești de cafea consumate zilnic pot dăuna grav inimii.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un bărbat de 65 de ani a primit la Floreasca o valvă cardiacă fără operație pe cord deschis
Lipsa unor medicamente poate fi observată târziu din cauza sistemului de monitorizare, arată un audit
Un pacient din Kenya a contractat în spital Candida auris care rezistă celor patru clase de medicamente testate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Cheloo le-a cerut colegilor să se bucure după eliminarea sa cu Mihai Ban din Asia Express
Lyla
Planșeul pelvin poate fi prea tensionat, nu doar slăbit. Când exercițiile Kegel pot agrava simptomele
Revista Ioana
Cum pregătești un sos dens din 3 kilograme de roșii. Metoda lui Claudio Del Principe, fără blender
Financiarul
Rheinmetall a câștigat licitația pentru șantierul Damen Mangalia cu 138.034.320,47 euro, fără TVA
Dolce Sport
Sepsi și Csikszereda au pierdut finanțarea privată și caută bani pentru a continua în 2027
GetPony
A0 Nord ar putea prelua traficul dintre A2 și A3 în octombrie, ocolind estul Bucureștiului