Britney Spears la dezintoxicare. Ce se intampla in spatele usilor unei clinici de 45.000 de lire

Alexandra Badea
| 44 citiri
Britney Spears

Britney Spears s-a internat din nou la o clinică de reabilitare, după ce apropiații au convins-o că are nevoie de ajutor pentru problemele cu alcoolul și medicamentul Adderall. Surse din anturajul vedetei, acum în vârstă de 44 de ani, spun că aceasta a acceptat în cele din urmă, după ce „a realizat că a atins punctul critic”. Dar ce se întâmplă, pe bune, odată ce ușa unei astfel de clinici se închide în urma ta?

Prima zi, un șoc cultural

La 22 de ani, am trecut prin asta de peste șase ori înainte de a reuși să rămân treaz la 24 de ani. Și, deși Britney are 44, știu exact prin ce trece. Primul contact e brutal. Poate părea o vacanță la o casă de la țară, cu dealuri verzi în jur, dar e orice altceva în afară de asta. Sentimentul de groază pe care îl simți când ești condus în camera pe care o vei împărți cu un alt pacient aflat în sevraj este de neuitat.

Programul de recuperare începe devreme și este intens. Ziua debutează, de regulă, cu o meditație de tipul „Doar pentru azi”. Nu contează câți bani ai sau cât de faimos ești. Când ajungi într-un punct mort al vieții, sfâșiat mental, fizic și spiritual, sentimentul zdrobitor de gol este același pentru toată lumea.

Paris Hilton dă asigurări: „Britney Spears e bine, oameni buni!”
RecomandariParis Hilton dă asigurări: „Britney Spears e bine, oameni buni!”

Terapie de grup și corvoada

Odată intrată în program, Britney este probabil deja prinsă în ședințe de terapie de grup și consiliere individuală. Există și evaluări între pacienți, unde ceilalți îți spun exact ce observă la tine. Nu de puține ori, nu sunt calitățile tale, dar totul se face într-un mod „iubitor” și „constructiv”.

Iar apoi vin treburile terapeutice. Pentru mine, asta a însemnat să spăl podeaua din bucătărie și să aspir întreaga clinică înainte de micul dejun. Înainte de masă, trebuia să spunem rugăciunea seninătății, popularizată de Alcoolicii Anonimi: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, Curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba, Și înțelepciunea să cunosc diferența”. Seara, uneori, se organizează activități de grup „distractive”, deși pentru cineva de talia lui Britney, lucrurile stau probabil puțin diferit.

Tentativa de evadare și eșecul inițial

Șocul cultural este imens. Te simți dezorientat și îngrozit de ce va urma. Programele durează adesea 30 de zile, dar se pare că Britney ar putea sta mai mult. Prima mea internare, într-o clinică din Wiltshire, a eșuat. Poftele au fost mai puternice și am fugit. În următorii doi ani, am cheltuit aproximativ 45.000 de lire sterline pe diverse centre.

Aceasta este Millie Bobby Brown sau Britney Spears în jurul anului 2003?-Vezi fotografiile
RecomandariAceasta este Millie Bobby Brown sau Britney Spears în jurul anului 2003?-Vezi fotografiile

Cel mai singur m-am simțit vreodata în ziua in care usa dormitorului s-a inchis la clinica Priory din Londra.

Stăteam într-un cerc la terapie și fiecare spunea: „Bună, numele tău, sunt alcoolic/dependent (sau ambele)” și cum se simte. Când mi-a venit rândul, nu am știut ce să zic. Habar n-aveam ce simt, pentru că nu știam cine sunt. I-am spus terapeutului: „Știu că vreau să mă fac bine, dar trebuie să plec”. Mi-au dat bani de tren și am plecat.

Recăderea, o lecție dură

Numai ca nici atunci nu-mi înfruntasem cu adevărat demonii. La scurt timp după ce am ieșit, „m-am îndrăgostit” de un alt nou-venit la o întâlnire a celor 12 pași. El a recidivat, iar eu l-am urmat. Nu am ascultat sfatul de a sta departe de relații timp de un an. Nu înțelegeam atunci că „îndrăgostirea” era dependența mea primară, o modalitate de a mă repara cu ceva din afara mea. Relația a fost un eșec, a durat trei luni. Un an mai târziu, am aflat că a murit din cauza dependențelor sale.

Se pregătește oficial un film biografic cu Britney Spears?
RecomandariSe pregătește oficial un film biografic cu Britney Spears?

Abia după ce relația noastră s-a încheiat am înfruntat cu adevărat faptul că nicio relație nu mă putea repara. Eram măcinat de probleme și nesiguranțe care, lăsate nerezolvate, m-ar fi scos din nou „pe ușă afară”.

Ultima șansă și munca de o viață

În cartea sa, „The Woman in Me”, Britney a recunoscut că a fost trimisă în secret la dezintoxicare în 2014 și 2019. „Probabil n-ar trebui să recunosc asta, dar eram scăpată de sub control. Luam mult Adderall”, a scris ea. Acum, se pare că lucrează „asiduu” programul Alcoolicilor Anonimi.

Problema principală este că un dependent trebuie să-și dorească cu adevărat recuperarea. Am fost dat afară dintr-o clinică din Londra pentru că am ieșit pe furiș cu un alt pacient pentru o „noapte liberă”, ceea ce, după cum a subliniat psihiatrul, arăta profunzimea negării mele. Stai puțin, cum vine asta să nu realizezi că ai o problemă? Ei bine, cei care suferă de dependență sunt adesea ultimii care își dau seama.

Conform datelor oficiale, aproximativ 48,5 milioane de americani se luptă cu abuzul de substanțe. În Marea Britanie, 329.646 de adulți au fost în contact cu serviciile de tratament între aprilie 2024 și martie 2025 (o creștere de 6% față de anul precedent). Britney are norocul să dispună de resurse pentru cel mai bun tratament, dar acesta nu va funcționa dacă ea nu depune efortul. E nevoie de muncă interioară, onestitate, câteva treburi casnice și învățarea de a avea din nou încredere în ceilalți.