California de Sud rămâne fără nicio rezervă de apă din cauza secetei.
Cea mai mare parte a statului California se confruntă cu secetă extremă sau excepţională. Astfel, Departamentul pentru Resurse de Apă a transmis că rezervele iniţiale pentru aprovizionarea cu apă de luna viitoare vor fi egale cu zero.

Aşadar, compania distribuitoare de apă din California de Sud, Metropolitan Water District (MWD), a relatat marţi o situaţie de urgenţă pentru fenomenul de secetă la nivel local în situaţia în care regiunea şi cea mai mare parte a statului California se confruntă cu secetă extremă sau excepţională, anunţă agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
În plus, temperaturile ridicate, solurile aride şi condiţiile de secetă au redus dramatic rezervele din cele două surse principale de apă ale MWD, Râul Colorado şi State Water Project (SWP) din Delta Sacramento-San Joaquin, care captează apa rezultată din topirea zăpezilor din Munţii Sierra Nevada.
În luna octombrie a acestui an, guvernatorul din California, Gavin Newsom, a emis o proclamaţie şi a adăugat comitatul Los Angeles în rândul regiunilor statului în care a fost declarată stare de urgenţă pentru fenomenul de secetă, alături de alte şapte comitate.
Newsom a declarat că 2021 este al doilea cel mai secetos an din istoria înregistrărilor din acest stat.
De asemenea, în cazul în care seceta va continua, statul ar putea furniza doar apa necesară pentru protejarea sănătăţii şi siguranţei rezidenţilor locali, o măsură drastică, ce nu a mai fost luată niciodată anterior.
„Ceea ce vedem în acest an seamănă cu o scurtă privire în lumea schimbărilor climatice din viitor”, a precizat Demetri Polyzos, inginer-şef la MWD, în cadrul unei conferinţe pe tema conservării apei, adăugând că mare parte din apa provenită din scurgerea zăpezilor din acest an s-a evaporat după „condiţii de secetă an de an şi, mai important, încălzire globală an de an”.
Mai mult decât atâr, Adel Hagekhalil, directorul general şi CEO al MWD, i-a îndemnat pe locuitorii din California de Sud să reducă imediat cantitatea de apă utilizată, potrivit canalului local de ştiri KCLA 9.
Conform Ordonanţei pentru conservarea apei în condiţii de stare de urgenţă, rezidenţii din California de Sud care locuiesc la adrese cu numere impare îşi pot uda gazonul lunea, miercurea şi vinerea, în timp ce aceia de la adrese cu numere pare pot face acest lucru marţea, joia şi sâmbăta.
În plus, autorităţile au indicat că vor fi desfăşurate patrule suplimentare şi vor fi aplicate sancţiuni.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Prețul gazelor pentru gospodării rămâne reglementat până la 31 martie 2027. Termenul era deja stabilit prin ordonanță
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Șoferii care cer sau reînnoiesc permisul sunt evaluați după noi criterii medicale. Excepția privind vederea cere aviz și test practic
Bravonet
Cristina Bâtlan s-a căsătorit cu Gabriel Traian. Cele două ceremonii au avut loc la două zile distanță
Lyla
Cum cumperi cosmetice bune cu un buget mic și verifici marca proprie
Revista Ioana
Substanța DINCH din unele plastice pentru alimente, asociată cu o greutate mai mică la naștere. Studiul a analizat 6.617 sarcini
Financiarul
Indicele principal al Bursei de Valori București a scăzut cu 3,3% într-o săptămână
Dolce Sport
Suporteri ai Farului au scandat insulte rasiste la meciul cu Rapid, după mesajele antirasism ale jucătorilor