CBRE numește un nou Head of Industrial & Logistics pentru Europa Centrală și de Est

CBRE își consolidează în mod constant echipa de spații industriale și logistice. După lansarea serviciilor omnichannel în România, a venit momentul să susținem operațiunile companiei în toată regiunea Europei Centrale și de Est (CEE) și să lucrăm cu chiriași internaționali și companii de producție interesate să crească în regiunea noastră. În acest scop, Joanna Sinkiewicz se alătură echipei CBRE, preluând funcția de Head of Industrial & Logistics CEE.

Activitățile noastre recente confirmă faptul că piața de industrial și logistică este în prezent cel mai fierbinte sector imobiliar. Joanna Sinkiewicz, cu vastă experiență în industrie și un instinct deosebit în business, s-a alăturat echipei noastre internaționale. Joanna va fi un ajutor important în discuțiile cu chiriașii și companiile interesate să își stabilească operațiunile în regiunea Europei Centrale și de Est, a spus Andreas Ridder, Managing Director CBRE pentru regiunea CEE.

În noul său rol de Head of Industrial & Logistics CEE, Joanna Sinkiewicz va fi responsabilă pentru coordonarea activităților și inițiativelor din sectorul industrial și logistic din 8 țări din regiunea CEE, inclusiv România, precum și de consolidarea relațiilor cu clienții CBRE și identificarea companiilor interesate să se extindă în regiune. Joanna se va concentra pe consolidarea structurilor regionale ale CBRE și pe maximizarea beneficiilor pentru clienții internaționali, ca urmare a prezenței lor pe toate piețele cheie ale Europei Centrale și de Est.

Riot Games o numește pe Cristina Fiumara Global Head of Animation Development – ​​​​Date limită
RecomandariRiot Games o numește pe Cristina Fiumara Global Head of Animation Development – ​​​​Date limită

Joanna are o vastă experiență cu chiriași din industrii diferite, inclusiv logistică, distribuție, produse farmaceutice și producție, cum ar fi: Allegro, Coca-Cola, Damco, Euro-Net, FM Logistic, Inpost, Junghenrich, Medivet, Panalpina, Phoenix Pharma, Sonoco, TRW, Unisourse și UPS.

Mă bucur să mă alătur echipei CBRE și sunt convinsă că, împreună cu liderii CBRE din regiune, vom crea și implementa noi inițiative în domeniul pieței de spații industriale și logistice, care vor îmbunătăți calitatea serviciilor pentru clienții noștri și ne vor permite să ne adaptăm la nevoile în continuă schimbare ale chiriașilor. A fost o surpriză plăcută să constat entuziasmul asociat creșterii pieței industriale și disponibilitatea CBRE de a profita de acest context prin investiții adecvate”, a adăugat Joanna Sinkiewicz, Head of Industrial & Logistics CEE.

Înainte de a se alătura echipei CBRE, Joanna Sinkiewicz a fost partener și director al departamentului industrial pentru regiunea CEE în cadrul Cushman & Wakefield și directorul Agenției Industriale și Logistice din Polonia. Joanna este absolventă a Facultății de Drept a Universității din Varșovia și a Facultății de Economie, Management și Marketing, având o specializare în managementul imobiliar. Ea deține titlul de membru certificat în investiții comerciale (CCIM) și aparține asociației de consultați imobiliari SIOR (Society of Industrial Office Realtors).

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD
RecomandariLeonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD

„Joanna va consolida poziția CBRE în regiunea Europei Centrale și de Est. Experiența pe care ea o aduce, combinată cea a echipei noastre multidisciplinare din România, ne vor permite să  oferim un pachet de servicii all-inclusive clienților noștri, care caută tot mai des multiple locații în regiune, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

În România, stocul modern de spații industriale a atins aproximativ 5,38 milioane de metri pătrați la sfârșitul primelor șase luni din 2021, după ce 240.000 de metri pătrați au fost livrați în primul semestru, potrivit CBRE Research. Jumătate din oferta totală nouă a fost adăugată stocului industrial al Bucureștiului, în timp ce a două jumătate a reprezentat extinderi ale huburilor industriale din zonele de Vest / Nord Vest, Sud și Centrul țării. Bucureștiul rămâne cel mai mare hub industrial din România, cu 2,68 milioane de metri pătrați și continuă să reprezinte printre prima opțiune de extindere sau prima zonă de intrare pentru majoritatea dezvoltatorilor, în ultimii cinci ani și jumătate atrăgând cel puțin jumătate din livrările anuale.

 

RecomandariViitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României

Rata de neocupare pentru stocul industrial modern din România a fost de 5,5% în primele șase luni ale anului 2021, în timp ce la nivel de  București a atins 6,0%, un trend descendent comparativ cu ultimul semestru din 2020. Chiria prime în parcurile logistice a rămas stabilă, la 3,90 euro mp/lună, în timp ce chiria netă este de 3,50 euro mp/lună pentru un spațiu de 5.000 mp, arată datele CBRE Research.

 

Despre CBRE

CBRE, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 și S&P 500, cu sediul central în Dallas, este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2020. Compania are peste 100.000 de angajați care deservesc clienți din peste 100 de țări. În România, CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, servicii de design & build, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică și vânzări de proprietăți. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați http://www.cbre.ro sau să urmăriți pagina noastră de LinkedIn.