Cumpărarea unei proprietăți este o investiție care cu siguranță nu se face pe repede înainte și impulsiv. Este nevoie de mult studiu asupra pieței, a oferteler și a prețurilor existente.
Dacă îți cumperi pentru prima dată o locuință trebuie să te înarmezi cu răbdare, timp și să te documentezi temeinic pentru a fi sigur că următorii ani din viață, în cele mai multe cazuri chiar toată viața, ți-i vei petrece într-o atmosferă plăcută și relaxată.
Majoritatea alegem o locuință în primul rând luând în calcul bugetul disponibil și numărul de camere, însă sunt multe aspecte pe care dacă nu le analizăm cum trebuie, riscăm să nu alegem locuința potrivită.
Iată ce NU trebuie să omiți să analizezi la o locuință încă din momentul vizionării acesteia:
- Arealul în care se află locuința: apartamentul trebuie să fie cât mai aproape de mijloacele de transport în comun, centrele de business, hypermarketuri, farmacii, grădinițe și școli dar și zone verzi, astfel încât să fii sigur că nu petreci ore în șir în trafic pentru a ajunge acolo unde ai nevoie.
- Starea imobilului în care se află apartamentul nu este de trecut cu vederea. De la a fi sigur că nu are risc seismic, până la analiza fațadei, a curățeniei din spațiile comune cât și a stării acoperișului te pot scuti de multe probleme. Chiar dacă apartamentul tău este renovat și utilat modern, dacă înfrastructura blocului este veche vei avea și tu probleme. Nu de multe ori țevile de apă, subsolul sau instalația electrică dau multe bătăi de cap locatarilor.
- Starea apartamentului determină în mod direct costurile viitoare pe care le vei avea cu renovarea și îmbunătățirile ce trebuie aduse acestuia. Cu siguranță vei dori să îți pui amprenta asupra spațiului în care locuiești, dar de la a schimba culoarea pereților și până la a schimba întreaga instalație sanitară sau electrică este cale lungă. Asigură-te că dotările apartamentului sunt în stare perfectă de funcționare astfel încât să nu fii nevoit să ai costuri extra foarte mari. De asemenea, izolarea acestuia este foarte importantă: o stare perfectă a geamurilor și a ușii de la intrare dar și o termoizolare a fațadei, te vor scuti de zerouri în plus la facturile cu căldura.
- Existența teraselor sau a balcoanelor este necesară dacă vrei să ai și un loc de relaxare sau un spațiu în plus de depozitare. Așadar este un atu pe care nu ar trebui să îl lași să treacă neobservat.
- Orientarea apartamentului determină procentul de lumină naturală pe care îl va avea apartamentul și de care vei putea să beneficiezi. Astfel, ar trebui să ții cont de faptul că dacă locuința este orientată spre nord, vei avea parte de mai puțină lumină.
- Priveliștea te ajută și ea la starea de bine pe care ți-o poate da locuința. Dacă te trezești dimineața și prima imagine pe care o vezi pe fereastră este un parc spre exemplu, vei avea mult mai multă energie și bună dispoziție pentru întreaga zi.
- Locul de parcare sau posibilitatea de a închiria unul este încă un aspect ce te va salva de multe bătăi de cap.
- Vecinii, și mai ales calitatea acestora, sunt la fel de importanți ca toate celelalte aspecte de mai sus pentru ca viața ta la bloc să fie în deplină liniște și armonie.
Indiferent că te duci doar la o vizionare sau vrei să faci achiziția apartamentului, sub nicio formă nu omite aspectele prezentate mai sus. Poate că prețul locuinței este atractiv, dar dacă traficul în zonă este foarte aglomerat, apartamentul necesită multe renovări și îmbunătățiri sau blocul în care se află clar necesită consolidări, ar trebui să te gândești foarte bine dacă să faci investiția sau nu. Dincolo de bani, vei trăi aici destul de mult timp și atunci cu siguranță toate aceste criterii îți vor îmbunătăți calitatea vieții, la fel cum lipsa lor îți va consuma multă energie și bani.
Articol susținut de https://imobiliare-floresti-cluj.ro/