Sari la conținut

Ce s-a convenit în Ucraina: declarațiile lui Steve Witkoff despre acordul de pace cu Vladimir Putin

Sursa: Libertatea.ro

Lectură: 3 min
Ce s-a convenit în Ucraina: declarațiile lui Steve Witkoff despre acordul de pace cu Vladimir Putin

„Aceasta este cea de-a treia întâlnire cu el. Ultima întâlnire a durat aproximativ cinci ore. Doi dintre principalii săi consilieri, Iuri Ușakov și Kirill Dmitriev, au fost în cameră în acel moment. Întâlnirea a fost foarte interesantă, iar în final am ajuns la un consens”, a spus Witkoff.

Potrivit acestuia, Rusia și Statele Unite „au avut nevoie de timp” pentru a ajunge în acest punct.

„Cererea lui Putin este de a avea o pace permanentă. Deci, în plus față de o încetare a focului, avem un răspuns la această întrebare”, a mai adăugat emisarul lui Trump, notează Meduza.

Witkoff a precizat că acordul de pace aflat în prezent în discuție implică „cinci teritorii”, făcând referire la regiunile ucrainene ocupate în prezent de forțele ruse (n.red – Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), dar a subliniat că discuțiile nu se limitează doar la acestea, ci includ și cererea Moscovei ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO.

„Acest acord de pace se referă la așa-numitele cinci teritorii, dar este mult mai mult decât atât”, a spus Witkoff, adăugând „cred că am putea fi pe punctul de a realiza ceva care ar fi foarte, foarte important pentru întreaga lume”.

Acesta a declarat că discuțiile au vizat și afacerile dintre SUA și Rusia.

„Cred că există o posibilitate de a remodela relația ruso-americană prin intermediul unor oportunități comerciale foarte convingătoare care cred că oferă stabilitate reală și regiunii”, a declarat Witkoff.

Pe 11 aprilie, Steve Witkoff și Vladimir Putin au avut cea de-a treia întâlnire în două luni. Aceasta a avut loc la Biblioteca Prezidențială din Sankt Petersburg. Înainte de întâlnire, Witkoff a purtat discuții separate cu Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții și cooperare economică.

Witkoff a fost filmat cu mâna la inimă, când l-a văzut pe președintele rus Vladimir Putin.

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Distribuie

Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră