Comisia Europeană va purta discuții privind repatrierea migranților.
Un purtător de cuvânt al executivului european a afirmat miercuri, 17 noiembrie, că vor fi purtate discuții cu Minskul pentru țara de origine a migranților blocați la frontiera dintre Belarus şi Polonia.
Comisia Europeană va purta discuții privind repatrierea migranților. Un purtător de cuvânt a confirmat
Astfel, Comisia Europeană „va purta discuţii tehnice despre repatrieri cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite, cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi cu Belarus”, a informat pe Twitter un purtător de cuvânt al executivului european, potrivit afp.com.
„Belarus trebuie să acorde acces la ajutorul umanitar şi să ofere adăpost migranţilor în ţară”, a spus acesta, completând că președinteele Comisiei, Ursula von der Leyen, „şi-a continuat contactele” cu cei 27 pe această temă.
Minskul a informat că a obținut organizarea de negocieri
Totodată, Minskul a transmis miercuri că a obţinut organizarea de „negocieri” cu Bruxellesul pentru soluţionarea crizei migratorii în curs la frontierele UE, după o discuţie telefonică între preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi cancelarul german Angela Merkel.
Conform preşedinţiei belaruse, cei doi au căzut de acord că „problema în ansamblul său se ridică la nivelul Belarus-UE şi că responsabili desemnaţi de fiecare dintre părţi vor întreprinde imediat negocieri”.
„În acest context va fi studiată dorinţa refugiaţilor de a ajunge în Germania”, a continuat biroul de presă al preşedinţiei belaruse într-un comunicat.
Anunţul a fost de asemenea imediat nuanţat de Berlin, care s-a referit doar la cooperarea dintre Minsk şi UE pentru a oferi ajutor umanitar şi „opţiuni de repatriere pentru cei în cauză”, în cooperare cu ONU şi UE.
În plus, câteva mii de migranţi, în special originari din Orientul Mijlociu, sunt blocaţi de zile întregi la temperaturi scăzute de-a lungul frontierei poloneze, pe partea belarusă, în speranţa de a putea intra în UE, spune sursa menționată.
UE este alături de Polonia în privința migranților de la frontiera cu Belarus
De asemenea, criza s-a amplificat miercuri, când liderii Uniunii Europene au trecut peste disputele cu Polonia, exprimându-și solidaritatea față de eforturile acestei țări de a-i ține pe migranți la distanță.
Mai mult, Polonia a mobilizat mii de soldați în jurul unui gard de sârmă ghimpată care marchează frontiera cu Belarus, iar Lituania a declarat stare de urgență, a anunţă New York Times.
Totodată, migranții, în principal din Orientul Mijlociu, s-au refugiat în Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, dar nu vor să rămână acolo. Aceştia speră să poată trece frontiera în Polonia sau în Lituania, două state membre ale UE, sperând să primească azil în cadrul organizației sau pur și simplu să se stabilească acolo.
De asemenea, după părerea oficialilor occidentali, numărul crescând de oameni adunați la frontiere este orchestrat de Aleksandr G. Lukașenko, președintele-dictator din Belarus. Aceştia susţin că președintele a mărit numărul persoanelor care vin să se refugieze în țara sa, după care i-a orientat spre vest, spre Uniunea Europeană.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
Trenurile Bombardier ajung acum la Tudor Arghezi, după aproape două săptămâni de restricții
Temperaturile maxime vor coborî la 10-21 de grade în România, odată cu valul de aer polar
Valentin Ionescu (ASF): Avem o poliță de asigurare. Dar suntem cu adevărat protejați?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Sandro Mazzola a murit la 83 de ani. Inter Milano pierde unul dintre simbolurile sale
GetPony
Volvo pregătește revenirea unor comenzi fizice, alături de ecranul central
Bravonet
Ștefan Bănică a răspuns după apelativul „Casanova de România” și a spus cum stătea 10 ore pe zi cu Loredana
Lyla
Cum alegi gelul de curățare după tipul de ten. Ingredientele pe care le recomandă un dermatolog
Revista Ioana
Te trezești cu mâinile amorțite? Când e doar poziția de somn și când trebuie să mergi la medic
Financiarul
Serverele de e-mail Zimbra sunt atacate de hackeri, iar DNSC cere măsuri urgente