Comoara de 40.000 de euro găsită în iarbă ajunge la primăria din Germania

Daniela Serban
| 16 citiri
lingouri de aur

Un gest banal s-a transformat într-o descoperire incredibilă. Un angajat al primăriei din Bannewitz, Germania, a dat peste 10 lingouri de aur în octombrie 2025, în timp ce tundea iarba, o comoară estimată la aproximativ 40.000 de euro. După șase luni în care nimeni nu a revendicat legal aurul, acesta a intrat oficial în posesia autorităților locale.

Descoperire rară în Bannewitz

Totul a început în toamna anului trecut, când un angajat municipal a găsit cele 10 lingouri de aur ascunse în iarbă. Comoara cântărește în total 284 de grame, iar valoarea sa la prețul actual al pieței se ridică la circa 40.000 de euro. Imediat după descoperire, autoritățile au demarat procedurile legale pentru a găsi proprietarul de drept.

Șase luni de căutări și revendicări false

Conform legii germane, bunurile găsite trebuie păstrate timp de șase luni pentru a-i oferi proprietarului șansa să le revendice. În tot acest timp, primăria a fost asaltată de cereri. Primarul localității, Heiko Wersig, a confirmat avalanșa de pretendenți. „Am primit foarte multe e-mailuri, telefoane și scrisori”, a declarat edilul.

Inovația științifică din Europa ajunge în România pentru a ajuta oamenii nevăzători
RecomandariInovația științifică din Europa ajunge în România pentru a ajuta oamenii nevăzători

Numai că lucrurile nu sunt așa simple. V-ați gândit vreodată cum ai putea dovedi că un aur găsit pe câmp e al tău? E drept că mulți au încercat, dar niciunul dintre cei care au susținut că aurul le aparține nu a putut oferi dovezi clare, cum ar fi chitanțe de achiziție sau seriile exacte înscrise pe lingouri.

Termenul legal a expirat pe 17 aprilie 2026.

Ce se întâmplă acum cu aurul

În lipsa unui proprietar de drept, primăria din Bannewitz are acum dreptul legal de a păstra întreaga comoară. Deocamdată, lingourile sunt încă păstrate în custodia poliției, dar soarta lor este pe cale să fie decisă.

Noul vaccin 2 în 1 pentru gripă și COVID ajunge în curând în farmaciile europene
RecomandariNoul vaccin 2 în 1 pentru gripă și COVID ajunge în curând în farmaciile europene

Iar primarul Heiko Wersig are deja planuri clare pentru neașteptata avere. Intenția este ca banii obținuți din valorificarea aurului să fie folosiți strict în beneficiul comunității locale. „Mai precis, este vorba despre asociații implicate în activități pentru tineret și în păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor locale”, a explicat Wersig.

O decizie finală în acest sens va fi luată de consiliul municipal, care are programată o ședință chiar săptămâna viitoare pentru a stabili exact destinația banilor.