Criminalul din Onești, a primit 30 de ani de închisoare cu executare
Monstrul din Onești care a sechestrat și executat doi muncitori a primit 30 de ani de închisoare cu executare.

Astfel că, judecătorii s-au pronunțat în urmă cu câteva minute. 30 de ani de închisoare cu executare a primit Gheorghe Moroșan pentru uciderea celor doi muncitori, iar soția sa va face 12 ani pentru complicitate.
Vă amintim că, în urmă cu un an, Gheorghe Moroșan, în vârstă de 68 de ani, a sechestrat doi muncitori care îi renovau apartamentul. Mai apoi a sunat la 112 și a amenințat că îi omoară. Negocierile au dat greș, iar polițiștii au intrat în forță, moment în care agresorul i-a înjunghiat pe cei doi ostatici.
Bărbatul de 69 de ani a fost proprietarul apartamentului respectiv, însă l-a pierdut ulterior în urma unei executări silite.
Gheorghe Moroșan nu a recunoscut nimic și nu regretă cele întâmplate, conform oamenilor legii. Chiar s-a filmat pe Facebook, la vremea respectivă, și spunea că își va face singur dreptate.
Filmul tragediei de la Onești
Așadar, pensionarul din Onești a amenințat că îi ucide pe cei doi muncitori. Polițiștii, însoțiți de un negociator, au ajuns la fața locului și au încercat să discute cu Gheorghe Moroșan. În plus, martorii au povestit că acesta a ieșit pe balcon și le-a cerut autorităților 300.000 de lei, adică contravaloarea apartamentului.
Criminalul îi ținea pe muncitori în dreapta și în stânga sa, în timpul acesta, pe balconul imobilului. Polițiști nu au reușit să-l convingă să-i elibereze pe cei doi, așa că aceștia au încercat să intre în apartament cu forța. Au spart ușa, iar în acel moment bărbatul i-a înjunghiat pe muncitori.
În încercarea polițiștilor de a-l opti, au tras mai multe focuri de armă. Unul din ele l-a nimerit pe criminal în picior și acesta a fost dus la spital de urgență. Una dintre victime a murit pe loc, cealaltă a ajuns la spital și a murit în timpul resuscitării.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Prețul gazelor pentru gospodării rămâne reglementat până la 31 martie 2027. Termenul era deja stabilit prin ordonanță
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
eMAG a avut o treime din comenzile de Black Friday plătite în rate fără dobândă
Dolce Sport
Elena Rybakina se retrage din motive medicale de la Turneul Campioanelor, iar Marta Kostyuk îi ia locul
GetPony
Pentru ce infracțiuni îți poate fi anulat permisul și când poți da din nou examen
Bravonet
Saveta Bogdan se plânge de factura la curent de aproape 800 de lei. „Apă caldă am avut doar o zi săptămâna asta”
Lyla
Câte ore trebuie să dormi pe noapte și cum știi dacă te odihnești
Revista Ioana
Primăria Laza recomandă ca apa de la robinet din nordul satului să nu fie folosită pentru băut sau gătit până la remediere