O femeie a văzut deținuți cu picioarele jupuite de carne și cadavre atârnând de tavan „ca într-un abator”. Un băiat de 16 ani a fost bătut în propria casă, dus într-un centru de detenție, torturat și lăsat fără mâncare cinci zile. Sute de prizonieri, inclusiv minori, sunt executați după procese sumare și mărturisiri obținute sub tortură. Acestea nu sunt scene dintr-un film de groază, ci realitatea cruntă din sistemul penitenciar iranian, documentată de supraviețuitori și organizații internaționale. Mărturiile dezvăluie o mașinărie de represiune statală, unde tortura, disparițiile forțate și execuțiile sunt folosite sistematic pentru a zdrobi orice formă de opoziție. Acest articol compilează datele din rapoarte recente pentru a oferi o imagine completă a terorii din spatele gratiilor iraniene.
„Casa Torturii”: Mărturii din infernul Evin
Închisoarea Evin din Teheran și-a câștigat o reputație sinistră, fiind supranumită „Casa Torturii”. Este rezervată în principal prizonierilor politici, iar condițiile sunt descrise ca fiind printre cele mai dure de pe planetă. Marziyeh Amirizadeh, arestată în 2009 pentru simplul fapt că era creștină, a oferit o mărturie cutremurătoare despre experiența sa. Înainte de a ajunge la Evin, a fost aruncată într-o temniță subterană la Centrul de Detenție Vozara, același loc unde a fost ucisă în bătaie Mahsa Amini în 2022.
„Este o temniță subterană, nimeni nu o poate vedea. Nu poți respira. Nu există aer, nici lumină”, și-a amintit Marziyeh. Ea și prietena ei au fost forțate să doarmă pe o podea rece de beton, acoperite cu pături îmbibate cu urină. Au fost ținute acolo două săptămâni, o pedeapsă pentru „gravitatea crimelor lor”. Gardienii le obligau pe deținute să se dezbrace complet pentru percheziții corporale periodice. Judecătorul i-a spus direct: „Mă voi asigura că vei fi executată”, acuzând-o de apostazie, adică renunțarea la islam.
Un sistem al terorii: arestări arbitrare și dispariții forțate
Cazul lui Marziyeh nu este unul izolat. Organizațiile pentru drepturile omului descriu un model de abuz care s-a intensificat în ultimii ani, în special după valurile de proteste declanșate de instabilitatea economică și de mișcarea „Femeie, Viață, Libertate”. Un raport recent al Human Rights Watch (HRW), publicat în februarie 2026, vorbește despre arestări și detenții arbitrare în masă, inclusiv ale copiilor. Forțele de securitate, printre care FARAJA, Gărzile Revoluționare și agenți în civil, efectuează arestări violente, iar mulți dintre cei reținuți pur și simplu nu se mai întorc acasă, devenind victime ale disparițiilor forțate.
Deținuților li se refuză sistematic dreptul la un avocat sau contactul cu familia, încălcând flagrant legile internaționale. Deși autoritățile iraniene au recunoscut oficial 3.117 decese și aproximativ 3.000 de arestări în urma protestelor recente, organizațiile pentru drepturile omului estimează că cifrele reale se ridică la zeci de mii. Situația este atât de gravă încât Misiunea Internațională Independentă de Anchetă a ONU a concluzionat că multe dintre acțiunile guvernului iranian echivalează cu crime împotriva umanității.
Metodele de tortură: de la bătăi la șocuri electrice
Odată ajunși în centrele de detenție, prizonierii sunt supuși unor tratamente inumane și degradante. Conform celui mai recent raport al Departamentului de Stat al SUA, tortura este o practică răspândită, folosită pentru a extrage mărturisiri forțate. Metodele includ bătăi repetate, șocuri electrice, sufocare și violență sexuală. Reza Rasaei, un membru al minorităților kurde și Yaresan, a fost supus acestor tratamente pentru a mărturisi participarea la uciderea unui ofițer al Gărzilor Revoluționare, acuzație pe care a negat-o.
Mărturisirile obținute sub tortură stau adesea la baza condamnărilor la moarte, în cadrul unor procese sumare care ignoră orice aparență de corectitudine.
HRW a documentat și cazuri de violență sexuală și de gen în centrele de detenție, precum și difuzarea la televiziunea de stat a unor „mărturisiri” smulse prin constrângere. Aceste practici încalcă direct Convenția împotriva Torturii și alte tratate internaționale la care Iranul, teoretic, este parte.
Coridorul morții: execuții pe bandă rulantă
Sistemul judiciar iranian folosește pedeapsa capitală pe scară largă, adesea pentru infracțiuni care nu se încadrează în standardul internațional de „cele mai grave crime”. Sute de persoane sunt executate anual. Procurorii folosesc acuzații vagi și interpretabile, precum „moharebeh” (război împotriva lui Dumnezeu) sau „fisad fil-arz” (corupție pe Pământ), pentru a condamna la moarte dizidenți politici, jurnaliști sau protestatari. Aceste acuzații pot acoperi orice, de la erezie și insulte la adresa liderului suprem până la cooperarea cu entități străine.
Un procent șocant al execuțiilor este legat de infracțiuni minore legate de droguri. Centrul Abdorrahman Boroumand a raportat că 58% din execuțiile din prima jumătate a anului 2024 au fost pentru astfel de fapte. Minoritățile etnice, în special balucii, sunt suprareprezentate în rândul celor executați, constituind 29% din execuțiile legate de droguri, deși reprezintă doar 5% din populație. Mai mult, legea iraniană permite executarea infractorilor minori. Din 2010, cel puțin 71 de copii au fost executați. Metodele sunt adesea crude, incluzând spânzurarea publică de macarale, o tehnică prin care prizonierul moare lent, prin asfixiere.
