La 7:42 dimineața, într-o benzinărie din Militari, Mihai Popescu, un agent de vânzări de 43 de ani, se uită fix la panoul de prețuri. Afișează 9,20 lei. „Ieri era 9,14”, mormăie el, mai mult pentru sine. Pentru milioanele de șoferi ca el, care fac zilnic zeci de kilometri, prețul la pompă este cel mai vizibil indicator economic, o inflație în timp real. Numai ca ceea ce vedem pe panou nu este, de fapt, prețul petrolului.
Lucrurile stau puțin diferit.
Cine ia, de fapt, banii pe combustibil
Din cei 9,20 lei pe care Mihai îi plătește pe un litru de benzină, mai mult de jumătate nu au nicio legătură directă cu petrolul. O parte uriașă merge direct la stat, sub formă de accize și TVA. Este o componentă fixă, invizibilă pe bonul fiscal, dar care cântărește cel mai greu. Restul se împarte între costul petrolului brut, cheltuielile de rafinare, transport și, la final, marja benzinăriei.
din ianuarie. Calcul exact" loading="lazy" referrerpolicy="no-referrer" style="width:140px;height:100%;object-fit:cover;display:block;margin:0;padding:0;border:0;border-radius:0">
Un analist din piață a pus punctul pe i. „Dacă ar fi să explici simplu”, spune acesta, „statul este cel mai mare partener din fiecare plin.” Asta explică de ce scăderile prețului petrolului se simt atât de lent la pompă, în timp ce creșterile par aproape instantanee. Taxele rămân aceleași, indiferent de cotația barilului.
Prețul, un „sandviș” în cinci straturi
Formarea prețului la carburanți poate fi văzută ca un sandviș cu mai multe straturi, unde fiecare componentă adaugă la costul final. Hai să vedem cum se adună, bucată cu bucată.
Primul strat este, clar, petrolul brut. Prețul său se stabilește pe piețele globale și este influențat de conflicte, decizii OPEC sau cererea din marile economii. De regulă, reprezintă cam 40-50% din prețul final.
Urmează rafinarea, procesul care transformă țițeiul în benzină și motorină. Costurile aici pot varia enorm, iar marja rafinăriei (cunoscută tehnic drept crack spread) este un indicator cheie. Cel mai folosit este așa-numitul „3-2-1 crack spread”, care estimează că din 3 barili de țiței se obțin 2 barili de benzină și 1 de motorină.
Al treilea strat, transportul și distribuția, adaugă câteva procente la cost, fiind o componentă relativ mică, dar stabilă.
Taxele, partea leului din fiecare litru
Aici ajungem la cheia problemei, partea pe care mulți șoferi o ignoră. În România, taxele reprezintă între 45% și 60% din prețul afișat. Vorbim despre acciză, care este o sumă fixă pe litru, și TVA-ul de 19%, care se aplică la prețul total. Pentru stat, combustibilul este o sursă de venit ideală: ușor de taxat și greu de evitat. Nu poți, până la urmă, să amâni la nesfârșit alimentarea.
V-ați întrebat vreodată de ce, chiar și într-un scenariu ipotetic în care petrolul ar fi foarte ieftin, benzina nu ar ajunge niciodată la un preț modic? Răspunsul stă în aceste taxe fixe. Iar Mihai Popescu, șoferul din Militari, simte asta în buzunarul propriu. „Simți. Nu știu de ce crește, dar știu când începe să urce.”
Cât câștigă benzinăria?
Contrar percepției generale, marja benzinăriei este ultimul și cel mai subțire strat din acest „sandviș”. De obicei, aceasta reprezintă doar 5-10% din prețul final. Pe bune, benzinăriile câștigă adesea mai mult din vânzările de cafea, snacksuri și alte produse din magazin decât din combustibilul în sine.
Concret, când bagi benzină de 100 de lei, situația arată cam așa:
- Aproximativ 50-60 de lei se duc la stat (acciză și TVA).
- Cam 30-40 de lei acoperă costul petrolului brut și al rafinării.
- Doar 5-10 lei rămân la benzinărie, ca marjă comercială.
