Elon Musk, o rușine pentru angajații SpaceX
Elon Musk le-a dat angajaților Tesla și SpaceX un ultimatum la sfârșitul lunii mai, avertizându-i că trebuie să lucreze cel puțin 40 de ore pe săptămână, de la birou, cu excepția cazurilor ieșite din comun când nu se poate altfel decât de acasă.

Astfel, executivul este de părere că este deosebit de important pentru angajați să vină la birourile lor. Acest lucru este în contrast puternic cu decizia luată de Elon Musk, în cazul Twitter. Acesta le-a permis multor angajați să lucreze de la distanță pe termen nelimitat, dacă respectivii dovedesc că reușesc să-și îndeplinească îndatoririle de muncă.
Declarațiile vin, de asemenea, în situația în care Elon Musk se confruntă cu o reacții de respingere, din partea angajaților săi.
SpaceX, locul de muncă pe care angajații au început să-l deteste
Potrivit The Verge, angajații SpaceX i-ar fi trimis lui Musk o scrisoare deschisă în care îl critică pe acesta. În scrisoare se precizează că CEO-ul Tesla și SpaceX ar fi o „sursă frecventă de distragere a atenției, însă și de jenă”, reușind să facă asta prin acțiunile sale publice, în mod deosebit.
Aceștia au mai avut de reproșat, în plus, că firma de zboruri spațiale nu ar fi respectat politica de toleranță zero cu privire la comportamentul sexual nepotrivit.
De asemenea, semnatarii scrisorii au cerut SpaceX să ia atitudine împotriva lui Elon Musk și să-i tragă toți liderii la răspundere pentru acțiunile lor.
Chiar dacă, nu se știe exact ce anume i-ar fi mânat pe angajații SpaceX să trimită această scrisoare deschisă. Cu alte cuvinte, nimeni nu știe de la ce a început totul, vreun caz concret care a deschis cutia Pandorei.
Trebuie, totuși, precizat, că un însoțitor de bord SpaceX l-ar fi acuzat pe Musk de comportament sexual inadecvat, ceea ce ar fi rezultat în plata sumei de 250.000 de dolari.
Mai mult decât atât, mai multe femei angajate la SpaceX acuză că mediul de lucru ar fi, de cele mai multe ori, unul total nepotrivit, susținând că ar fi hărțuite sexual la muncă, iar compania ar favoriza un astfel de comportament, în general.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Plantele pentru plantare comandate online trebuie să aibă pașaport fitosanitar. Vânzătorii fără actele cerute riscă amenzi de până la 5.000 de lei
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Ionuț Radu ratează meciurile României cu Polonia și Bosnia și Herțegovina din cauza unei probleme la umărul drept
GetPony
Cum afli dacă merită să repari mașina veche sau să iei una nouă în rate
Bravonet
Ce seriale de mister și thriller alegi pe Netflix sau HBO Max și cât ai de urmărit
Lyla
Ce semne pot apărea într-o criză de anxietate, când suni la 112 și ce poți face pe moment
Revista Ioana
Trei vaci din două sate sucevene au fost confirmate cu rabie. Zece persoane expuse au primit vaccin antirabic
Financiarul
Vânzările cu amănuntul au scăzut cu 4,6% în primele nouă luni din 2026 față de aceeași perioadă din 2025