Femeia care şi-a abandonat copilul de 5 ani pe stradă, plasată sub control judiciar
Inspectoratul de Politie Judeţean Galaţi precizează că, femeia în vârstă de 29 ani din judeţul Constanţa, care şi-a abandonat copilul de 5 ani pe stradă, într-o zonă aglomerată din municipiul Galaţi, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
Conform inspectoratului, iniţial, femeia a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi.
În data de 23.07.2021, ea a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.
Joi, în jurul orei 10,45, IPJ Galaţi a fost anunţat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de circa 5 ani a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiştilor, în faţa clădirii cunoscute sub numele de ”Casa Roşie”.
Aşa că, la faţa locului a mers un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă.
Acesta a fost preluat de poliţie, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în acea zonă chiar de către mama sa.
Respectiva, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Mangalia, judeţul Constanţa, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, s-a deplasat în cursul dimineţii cu un microbuz în municipiul Galaţi împreună cu minorul şi, pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a abandonat în acea zonă, după ce i-a transmis că se duce să cumpere covrigi.
Aceasta a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuieşte fără forme legale, şi a fost condusă la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru audieri.
De asemenea , în cauză s-a întocmit dosar penal pentru abandon de familie, cercetările fiind continuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.Minorul a fost preluat şi va rămâne momentan în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
Primarul New Yorkului a publicat peste 170.000 de pagini despre aerul de după 11 septembrie. Documentele contrazic mesajul oficial
Apele Române estimează un debit al Dunării de 1.300 m3/s până la 14 septembrie, cu efecte pentru navigație și transport
Vremea pe 9 septembrie aduce până la 35 de grade în vest și doar 2 grade în depresiuni. Unde bate vântul tare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Adi Sînă, sancționat după accidentul cu Vespa din București. Polițiștii au găsit scuterul fără ITP și RCA
Lyla
Un studiu urmărit timp de 50 de ani leagă sănătatea inimii la 40 de ani de o bătrânețe mai bună. Ce arată
Revista Ioana
Paturile Murphy revin în locuințele mici. Cum îți transformă camera în birou și dormitor de oaspeți
Financiarul
Vietnam înăsprește interdicția pentru bunurile făcute prin muncă forțată. Ce costuri noi apar pentru importatori
Dolce Sport
AEK Atena-LASK Linz 1-0, Brugge-Aston Villa 1-2, pe iAMsport.ro. Răzvan Marin, eurogol din lovitură liberă!
GetPony
Planul UE pentru mașinile noi după 2035 se schimbă. Benzina și motorina pot rămâne mai mult în showroom