Filmul „Homebound”, selectat pe lista scurtă la Oscar și disponibil acum pe Netflix, spune povestea reală și sfâșietoare a unei prietenii dintre un musulman și un dalit hindus. Producătorul executiv a fost o legendă a cinematografiei, Martin Scorsese, însă rolul său a fost ținut secret pe parcursul producției pentru a evita atenția nedorită.
O fotografie virală și o poveste reală
Totul a pornit de la o fotografie care a devenit virală în primele zile ale pandemiei. Imaginea surprinde un bărbat care își leagănă prietenul bolnav în brațe, pe marginea unui drum prăfuit din India. Cei doi erau Mohammad Saiyub, un musulman, și Amrit Kumar, un dalit hindus (o castă considerată în trecut „de neatins”).
Prietenia lor a atras atenția într-o țară în care relațiile inter-comunitare au fost puternic polarizate după un deceniu de guvernare naționalistă hindusă. Fotografia a inspirat eseul scriitorului Basharat Peer pentru New York Times în 2020.
„Doar grija și demnitatea, fotografia m-a mișcat imens”, a declarat Peer. „A fost un mare act de prietenie.” Descoperirea că bărbații aparțineau unor religii diferite l-a captivat, în contextul a „tot ce se întâmplase în ultimii 10 ani”, referindu-se la denigrarea constantă a musulmanilor de către naționaliștii hinduși.
Cei doi erau muncitori într-o fabrică de confecții și încercau să ajungă acasă, într-o călătorie de aproape 1.000 de mile, după ce guvernul Modi a închis majoritatea industriilor și transporturilor. Economistul Jayati Ghosh estimează că aproximativ 80 de milioane de muncitori migranți au încercat să se întoarcă la casele lor, mergând pe jos sau făcând autostopul în căldura toridă a verii.
Producător secret și un regizor curajos
Legendarul Martin Scorsese a fost producătorul executiv al filmului, dar implicarea sa a fost ascunsă. I s-a atribuit chiar și un nume de cod: „fratele mai mare”. Regizorul Neeraj Ghaywan nu a vrut să facă public proiectul până la finalizare, temându-se de o reacție ostilă din partea presei indiene.
„Am pășit pe această cale cu foarte, foarte mare grijă. Nu am dezvăluit povestea pentru o lungă perioadă de timp. Am fost foarte precauți”, a mărturisit Ghaywan. „M-am gândit: lasă filmul să vorbească de la sine.”
Și a vorbit. Filmul a fost ovaționat în picioare timp de nouă minute la Cannes și a adunat premii la festivaluri. Dar pentru Ghaywan, povestea a avut și o rezonanță personală profundă. Născut într-o familie de daliți, și-a ascuns identitatea o mare parte din viață. El a transpus această experiență în personajul lui Kumar. „În film, am turnat mult din propria mea rușine.”
„Sângele meu este al lui Kumar”
Tragedia surprinsă în fotografie a fost cât se poate de reală. Amrit Kumar a murit în acea călătorie. „A murit de epuizare din cauza căldurii”, ne-a povestit prietenul său, Mohammad Saiyub, într-o ceainărie aglomerată din Mumbai.
În ziua în care a fost făcută fotografia, cei doi plătiseră echivalentul a 53 de dolari unui șofer de camion pentru un loc în remorcă, alături de alți muncitori disperați. Numai că lui Kumar i-a crescut febra, iar șoferul l-a dat jos din vehicul. „Se temeau că are corona”, și-a amintit Saiyub. Când l-a ajutat pe prietenul său să coboare, șoferul i-a făcut o ofertă crudă. „Șoferul mi-a spus, urcă-te în camion și hai să mergem.”
Saiyub a refuzat să-și abandoneze prietenul. S-au așezat pe marginea drumului, așteptând ajutor. Atunci cineva le-a făcut fotografia. Deși o ambulanță a fost trimisă după ce imaginea s-a viralizat, a fost prea târziu. Până la urmă, Saiyub s-a întors acasă cu trupul neînsuflețit al prietenului său și i-a săpat mormântul.
„Sângele meu este al lui Kumar. Și sângele lui Kumar este al meu. Așa prieteni eram noi.”
Un „miracol” în cinematografia indiană
V-ați fi imaginat că o astfel de poveste ar putea ajunge pe marile ecrane în India de azi? Criticul de film Meenakshi Shedde a numit producția un „miracol”. „În India de astăzi, vă puteți imagina cât de îndrăzneț este pentru un producător să bage bani într-un film care merge împotriva curentului”, a spus Shedde. Curentul la care se referă este cel al filmelor Bollywood care reflectă ideologia naționalistă hindusă, cu bărbați hinduși macho luptând împotriva musulmanilor răi.
Cenzorii indieni au aprobat filmul, deși au insistat asupra unor modificări care au diminuat intensitatea discriminării. totusi, Ghaywan susține că „sufletul filmului a rămas intact”. Apoi, a venit șocul: a fost selectat ca propunere oficială a Indiei la Oscar. Cum vine asta, s-au întrebat mulți. „Cum a ajuns să fie propunerea Indiei? OK, acestea sunt, cred, mistere ale universului”, a comentat Shedde.
Proiecția care nu a putut alina durerea
După agitația festivalurilor, Ghaywan a organizat o proiecție în locul care conta cel mai mult: Devari, satul natal al lui Kumar și Saiyub. A instalat un laptop și a agățat cearșafuri pe veranda familiei Saiyub pentru a bloca lumina. Familiile celor doi și vecinii curioși s-au adunat.
O singură persoană a refuzat să privească: Subhawati, mama lui Amrit Kumar. Regizorul a implorat-o. „Povestea fiului dumneavoastră a inspirat milioane de oameni”, i-a spus el, sperând că „poate acest lucru vă va ajuta într-un fel să vă vindecați”.
Răspunsul ei a fost tăios. „Ce bine îmi va face să văd acest film?”
Era fiul ei, Amrit, cel care le umplea stomacul cu banii câștigați în fabrica de confecții. Acum, ea muncește pe șantiere pentru câțiva dolari pe zi. În timp ce primele acorduri ale filmului despre viața și moartea fiului ei se auzeau de pe verandă, femeia s-a întors și a plecat. „Amrit îmi vedea tristețea și fericirea. Îmi lua necazurile. Dacă mă uit la acest film – și Amrit nu-mi vorbește, care mai e rostul?”
