Sari la conținut

Grindeanu condiționează participarea PSD la Guvernul Niculescu de o majoritate politică asumată

Sorin Grindeanu, liderul Partidului Social-Democrat (PSD), a declarat joi, 8 octombrie 2026, după discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu, că partidul vrea să contribuie la formarea unui guvern, dar respinge o majoritate alcătuită doar pentru învestire.

Lectură: 3 min
Sorin Grindeanu și membri Social Democrat
Sorin Grindeanu și membri Social Democrat - News24

„Tocmai ce am anunțat. Sunt la fel de importante ambele componente: și componenta economică, și cea politică. Eu cred și știu, nu doar cred, că România are nevoie urgentă de un guvern. România are nevoie urgentă de un guvern tocmai pentru a putea îndrepta această direcție în care mergem și pentru a lua măsurile economice potrivite și pentru a putea evita un dezastru economic. Dar, la fel de important, este să existe o majoritate asumată, nu o majoritate de conjunctură. Se pot găsi, de conjunctură, în Parlament, 233 de voturi care să ducă la trecerea unui guvern. Asta nu este o soluție pe care PSD să o susțină. Partidul Social-Democrat își dorește să fie parte a unei soluții, dar nu oricum. Partidul Social-Democrat își dorește să fie parte a unei soluții dacă cele două componente amintite de mine mai devreme sunt îndeplinite ambele. Altfel, e încercarea unui partid de a se dovedi poate mai abil decât alt partid în acest demers și care, la sfârșitul zilei, când tragi linie, va duce la nevotarea unui guvern în Parlament. Nu există soluție perfectă pentru niciunul dintre partide. Dar trebuie să evităm soluția proastă pentru țară. De aici apelul meu către celelalte partide, așa cum am spus mai devreme”, a declarat Sorin Grindeanu, liderul PSD, în declarațiile făcute după discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Întrebarea adresată liderului social-democrat a vizat șansele participării PSD la viitorul Executiv și deschiderea pentru o formulă alături de PNL și UDMR, potrivit Știri pe surse.

Grindeanu spune că îl cunoaște pe Niculescu din mandatul său de premier

Întrebat despre relația premierului desemnat cu președintele Nicușor Dan, Grindeanu a amintit că îl cunoștea pe Luca Niculescu înainte de a-l cunoaște pe actualul șef al statului. Cei doi se cunoșteau din perioada în care Grindeanu era prim-ministru, iar Niculescu era ambasador al României la Paris.

Referindu-se la acea perioadă, Grindeanu a spus, cu rezerva că s-ar putea înșela, că atunci ar fi fost deschis dosarul aderării României la OECD și ar fi fost încheiat primul capitol, cel privind energia atomică.

„Așa că nu știu dacă e omul președintelui. În schimb, știu sigur că a fost alegerea președintelui”, a răspuns el despre legătura dintre premierul desemnat și președinte.

Distribuie

Pe news24.ro, Stefania Nistor scrie la rubricile Actual, Externe și Politică. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră