INS publică datele semnal privind evoluţia PIB în trimestrul doi
Conform cifrelor anunţate luna trecută de Statistică, produsul intern brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul al acestui an a fost de 286,198 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 2,9% faţă de trimestrul IV al anului trecut şi cu 0,1% faţă de trimestrul I 2020.
Astfel, Pe serie brută, PIB estimat pentru trimestrul I 2021 a fost de 225,051 miliarde de lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,2% faţă de trimestrul I 2020.
Deasemenea, Comisia Europeană a precizat, recent, că economia României ar urma să crească cu 7,4% în 2021 şi cu 4,9% în 2022, un nivel mai ridicat decât se estima în primăvară, datorită performanţei mai solide decât se previziona a PIB-ului în primul trimestru din 2021.
Aşadar, proiectul de rectificare bugetară publicat de Ministerul Finanţelor la sfârşitul săptămânii trecute arată că este de aşteptat ca produsul intern brut să înregistreze o valoare nominală de 1.174,9 miliarde de lei, rezultată dintr-o creştere reală de 7% în acest an.
Daniela Serban
Daniela Șerban este o jurnalistă dedicată, cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate la News24.ro. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și evoluțiile legislative, oferind publicului informații esențiale și de ultimă oră. Toate articolele →
Citește și
Furturile din rețeaua Delgaz Grid au produs pagube de peste 14,5 milioane de lei în opt luni
Revolut confirmă divulgarea datelor unor clienți după o solicitare frauduloasă. Fondurile nu au fost afectate
Călin Matieș se desparte public de apelul AUR la boicotul unei firme și invocă dreptul antreprenorului de a refuza vizite
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Renault 8 Gordini revine ca prototip electric de 270 CP. Legătura românească duce la Dacia 1100
Bravonet
Claudia Schiffer pozează în costum de baie la 56 de ani. Rutina ei nu include antrenamente intense
Lyla
Cum alegi metoda contraceptivă potrivită și ce protecție îți oferă prezervativul
Revista Ioana
Hemograma poate ridica suspiciunea de cancer de sânge, dar nu confirmă diagnosticul
Financiarul
Doar 5,2% dintre firmele din România folosesc AI, față de 20% în UE. RO AI Factory este estimată pentru 2027
Dolce Sport
România U21 a învins Cipru U21 cu 3-0 și a ajuns la 16 puncte în preliminariile EURO U21 2027