Iranul cere o taxă de 2 milioane de dolari pentru fiecare petrolier în Ormuz

Cum funcționează „bariera de taxare”

În planul de pace în 10 puncte avansat de Teheran, o prevedere a atras atenția tuturor. Iranul și Omanul ar putea percepe o taxă de până la 2 milioane de dolari pentru fiecare navă care traversează strâmtoarea. Oficial, fondurile ar urma să fie folosite pentru reconstrucție.

Dar cum vine asta, mai exact? Planul a fost deja testat la începutul acestei luni. Potrivit informațiilor, Teheranul a cerut petrolierelor să furnizeze detalii complete despre încărcătură, destinație și proprietarul final. Apoi, a solicitat plata unei taxe de cel puțin 1 dolar pe baril. Pentru un petrolier obișnuit, care transportă circa 2 milioane de barili, nota de plată ajunge la 2 milioane de dolari pentru o singură trecere. Iar plata trebuie făcută în yuani chinezești sau criptomonede.

După aprobare, nave ale Gărzilor Revoluționare ar escorta petrolierul printr-un culoar îngust, foarte aproape de coasta sudică a Iranului. Până acum, nave din Malaezia, China, Egipt, Coreea de Sud și India s-ar fi numărat printre cele care au primit permisiunea de tranzit, deși nu este clar dacă au achitat efectiv această taxă.

O mișcare la limita legii

Acest mecanism contravine direct Convenției ONU privind dreptul mării, care garantează dreptul de trecere liberă prin peste 100 de strâmtori internaționale, inclusiv Ormuz. E drept că aproximativ 170 de state și Uniunea Europeană au ratificat convenția, însă nici Iranul, nici SUA nu se numără printre semnatari.

Chiar și așa, Washingtonul contestă vehement dreptul Iranului de a controla ruta. Se adaugă și problema sancțiunilor internaționale (impuse de SUA, Marea Britanie și alte state), care fac practic imposibil ca marile companii occidentale de transport maritim să plătească astfel de taxe către Gărzile Revoluționare.

Costurile reale, dincolo de cifrele oficiale

Adăugarea unui dolar la fiecare baril de petrol ar însemna, la prima vedere, costuri suplimentare de circa 20 de milioane de dolari pe zi. Asta înseamnă aproximativ 7 miliarde de dolari anual. Într-o piață globală evaluată la 3.000 de miliarde de dolari, impactul pare limitat.

Numai că lucrurile stau puțin diferit. Costurile reale ar putea exploda. Companiile de transport maritim vor percepe tarife mult mai mari pentru rute considerate periculoase, asigurătorii vor majora primele, iar echipajele, expuse riscurilor, au dreptul la salarii duble. V-ați gândit vreodată la aceste costuri ascunse?

Blocarea de facto a strâmtorii, pe unde tranzitau anterior circa 20 de milioane de barili zilnic, a redus deja exporturile regionale cu 10 milioane de barili pe zi. Asta a dus la o explozie a prețurilor. Cotația petrolului Brent a urcat de la sub 70 de dolari pe baril anul trecut la aproximativ 119 dolari pe piețele futures și chiar aproape 150 de dolari pentru livrările fizice. Analiștii avertizează că prețurile s-ar putea menține la circa 100 de dolari pe baril mare parte din acest an, cu valori ridicate până în 2027.

Impactul asupra economiei globale

Economiștii de la centrul de analiză Bruegel estimează că economia globală „abia ar resimți” impactul direct al taxei. Potrivit acestora, costurile suplimentare ar fi suportate în principal de producătorii din Golf, care ar acoperi între 80% și 95% din total, adică până la 14 miliarde de dolari anual. În acest scenariu, prețul petrolului ar crește cu doar 0,05-0,40 dolari pe baril.

Problema majoră nu este taxa în sine.

Ci precedentul periculos pe care îl creează: legitimarea controlului asupra unei rute maritime internaționale și blocarea revenirii la fluxuri normale de export. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, a descris deja situația drept „absurdă, dar reală” și „cea mai gravă criză a aprovizionării cu energie din istorie”.

Iar o escaladare suplimentară a conflictului ar putea declanșa o recesiune globală. Fondul Monetar Internațional avertizează că, dintre statele G7, economia Marii Britanii ar fi cea mai afectată.