Județul cu aproape 1.000 de mame minore, cele mai multe din țară.
Judeţul Mureş a ajuns în acest an la 931 de mame minore, cele mai multe la nivel naţional, a precizat marți preşedintele Salvaţi Copiii Mureş, dr. Meda Neagoe.
Astfel, şefa organizației Salvați Copiii Mureș a mai subliniat că unul din patru copii născuţi de mame sub 18 ani se nasc prematuri sau cu malformaţii congenitale.
„Judeţul Mureş a ajuns, anul acesta, la un număr de 931 de mame minore, suntem pe primul loc în ţară. Este rezultatul unui an de analize efectuată de către Salvaţi Copiii România, privitoare la situaţia mamelor minore şi din zonele defavorizate din România şi din Republica Moldova.
Din păcate, judeţul Mureş conduce la mame minore, conduce la copii care se nasc din mame minore, aceşti copii au şi probleme, unu din patru se nasc înainte de termen, au diferite malformaţii congenitale, necesită apoi tratamente şi intervenţii specializate. Ne îngrijorează pentru că totalul de 931 de mame se referă la 2019, fiindcă se pare că în 2020 situaţia se agravează, vârsta medie de naştere a unui copil a scăzut la 16,3 ani (…)
Problema este că ele provin din medii defavorizate, una din patru abandonează educaţia, creşte abandonul şcolar şi atunci devin foarte vulnerabile în mediul social. Încercăm, prin filiala Mureş, care are un centru în comuna Râciu, unde coordonatoare este Nicoleta Baciu, o asistentă socială şi o femeie extraordinară, încercăm să demonstrăm şi să creăm un model.
Aici a dat rezultate. Căutăm şi alte localităţi unde să ne oferim ajutorul”, a precizat dr. Meda Neagoe, citată de Agerpres.
Conform acesteia, prin programul de succes implementat în comuna Râciu, s-a reuşit ajutorarea mamelor minore inclusiv prin cursuri de parenting, însă şi diminuarea numărului mamelor minore, prin educaţie contraceptivă.
„În aceste comunităţi în care sunt depistate mamele, avem programe prin care sunt ajutate să capete încredere în asistentul social, în mediatorul sanitar, în asistenta medicală şi în medicul de familie, sunt ajutate cu bani pentru a-şi face analizele specifice.
Salvaţi Copiii le ajută cu transport, cu programare la medic, cu medicaţie pentru ele şi cu ajutor pentru copilul care se naşte, cu hăinuţe, medicamente şi lapte praf.
Din păcate, problema este că dacă au aceşti copii, unii părinţi trăiesc din alocaţii, taţii au o medie de vârstă de 20,4 ani şi foarte puţini dintre ei muncesc şi atunci se perpetuează traiul din aceste alocaţii, care oricum nu le asigură un trai la un nivel necesar”, a mai adăugat dr. Meda Neagoe.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Doar 23% dintre tinerii români au studii superioare, iar profesorii pierd putere de cumpărare
Candidații la conducerea școlilor au două teste. Notele minime sunt 6 și 7
Fragmente dintr-un obiect, posibil dronă, au fost găsite lângă Gropeni. Radarul MApN nu a semnalat o intrare neautorizată
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Bizzarrini GT America cu 5.452 km intră la licitație și ar putea ajunge la 500.000 de dolari
Bravonet
Horoscop 1 octombrie 2026. Rac și Leu au spor la planuri și discuții azi
Lyla
Un scor MIND cu 3 puncte mai mare a fost asociat cu 2,5 ani de întârziere a îmbătrânirii cerebrale
Revista Ioana
Pilaful turcesc se fierbe 12 minute și se odihnește 15 minute. Cum îl prepari cu orzo și unt
Financiarul
Avansul APIA începe pe 16 octombrie, cu sume maxime între 219,18 și 399,99 lei pe hectar
Dolce Sport
România U21 ratează Campionatul European după 0-2 cu Finlanda și patru calificări consecutive