Motorina a sărit de 8,4 RON în Ucraina, dar scumpirile au încetinit
După o primă parte a lunii martie marcată de majorări accentuate, ritmul de scumpire a carburanților din Ucraina a început, în sfârșit, să încetinească. Tensiunile de la pompă s-au mai calmat începând cu 24 martie, iar creșterile zilnice au devenit mult mai moderate.
Prețuri neschimbate la stat, dar mai mari la privat
Operatorul de stat Ukrnafta a decis să mențină prețurile neschimbate pentru a doua zi la rând, o mișcare menită să stabilizeze piața. În schimb, în rețelele private, prețurile rămân, e drept, mai ridicate, însă chiar și marile companii au încetinit ritmul scumpirilor. V-ați întrebat vreodată cât plătește un ucrainean la pompă? Ei bine, la o rețea privată precum BVS, situația stă în felul următor:
- benzină A-95, 7 RON;
- benzină A-95 PRO, 7,3 RON;
- benzină A-98, 7,7 RON;
- benzină A-95 EKO, 6 RON;
- motorină, 8,4 RON;
- motorină PRO, 8,7 RON;
- GPL, 4,6 RON.
Există riscul unei crize de motorină?
În ciuda unor temeri apărute recent în spațiul public, specialiștii din energie susțin că nu există un risc real de penurie. Anumite analize internaționale indicau, ce-i drept, incertitudini privind livrările programate pentru luna aprilie. Numai că, până la urmă, lucrurile stau puțin diferit.
Piața este complet aprovizionată până la finalul lunii martie. Iar importurile zilnice chiar au crescut cu 3%, ajungând la aproape 17.000 de tone.
Expert: Panica a fost generată artificial
Expertul în energie Serhiy Kuyun a respins ferm scenariul unei crize, explicând că panica a fost generată de interpretarea greșită a unor analize de piață. Acesta subliniază că livrările din martie sunt la nivelul înregistrat în 2025, iar aproape 40% din contractele pentru luna aprilie sunt deja asigurate (un procent considerat solid pentru această perioadă).
„Nu există deficit și nici nu este așteptat. În plus, nu mai sunt cozi la benzinării”, a declarat Kuyun.
Așadar, de unde a apărut toată agitația?
Factorul extern care a calmat piața
Evoluția prețurilor la pompă în Ucraina depinde în continuare, în mod direct, de piața internațională a petrolului. Recent, cotațiile au înregistrat o scădere după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat amânarea unor posibile atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran.
Dar tocmai această evoluție neașteptată a contribuit la calmarea pieței globale și, implicit, la încetinirea scumpirilor din Ucraina.
Mihai Gheorghe
Pe news24.ro, Mihai Gheorghe scrie la rubricile Externe, Actual și Politică. Toate articolele →
Citește și
Bulgaria alocă 15,4% din salariul minim brut pentru un plin de motorină, iar Luxemburg 3,8%
Un plin de motorină s-a scumpit cu 36 de lei într-o lună. Cele mai mici prețuri sunt în Lungulețu și Iernut
Cetățenii din cinci state pot conduce în România fără permis internațional timp de 3 sau 6 luni
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
COVID-19 poate avea manifestări digestive. De ce contează cum sunt păstrate testele pentru acasă
Financiarul
Greenvolt Power atrage 284 milioane EUR de la opt instituții pentru parcul eolian din Gurbănești
Dolce Sport
Mikel Arteta a semnat un nou acord cu Arsenal, campioana Angliei, valabil până în 2030
GetPony
Filmarea altui șofer poate duce la suspendarea permisului pentru 30 de zile. Ce manevre se reclamă prin e-SAR
Bravonet
Sora lui Ken Urker o acuză pe Gypsy Rose Blanchard că minte. Autumn spune că nu mai erau împreună
Lyla
Cum îți organizezi prevenția în 7 pași, cu mișcare, mese variate și controale decontate în România