Nenorocirea care zguduie România: E ca în război…viaţă contra moarte
Fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban, Nelu Tătaru, la început de pandemie, a lansat marți 12 octombrie un avertisment după recordul de decese și de cazuri COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore în ţara noastră. Fostul membru al Guvernului spune că așa arată realitatea zilelor noastre, ca pe front.

Astfel, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban și actual consilier al premierului Forin Cîţu, a venit marți cu un avertisment grav în ziua cu cele mai mari cifre de la debutul pandemiei în România, atât în privința deceselor, cât și al numărului de infectări cu COVID 19. Se moare pe capete la nivel național, după ce decesele s-au dublat de la o zi la alta.
Avertismentul lui Tătaru a fost făcut pe Facebook
Aşadar, fostul ministru a venit cu o postare trafică pe Facebook în care a vorbit despre recordul de azi și cum este ca în război în acest moment, cu viață contra moarte.
Fostul ministru a continuat postare explicând că majoritatea celor care ajung la spital sunt dintre cei vehemenţi, nevaccinaţi sau care îşi doresc să fie salvaţi, însă deja este prea târziu.
”Aşa arată realitatea zilelor noastre. Sunt colmatate toate spitalele. E ca pe front…. Se moare! Se întâmplă! Există mii de apeluri în aşteptare! Epuizare! Durere! Tragedii fără margini! Nu mai avem timp să nu credem! Alegeţi cu mintea pentru viaţa dumneavoastră, pentru familie, oameni dragi…înainte să fie prea târziu”, a mai spus Nelu Tătaru.
442 de decese în ultimele 24 de ore, dublu față de ieri
Grupul de comunicare strategică a anunţat marţi, la nivel național, 16.743 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, iar 442 au murit. Dintre accestea, 2.380 sunt în Capitală, iar restul în toată România. În plus, nu mai există niciun pat liber la Terapie Intensivă.
Totodată, în ultima zi au murit 442 de români. Dintre aceștia, 397 erau nevaccinaţi şi 45 vaccinaţi, din care 44 aveau comorbidităţi, azi a fost depăşit numărul de 40.000 de decese în România de la începutul pandemiei.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Unele case mici fără autorizație pot fi legalizate și după 25 august 2027. Alte construcții au taxe de zece ori mai mari
Adulții cărora li s-a redus gradul de handicap pot cere separat instanței suspendarea noului certificat
Alegătorii din Rășinari au respins exploatările miniere cu 98,43% din voturile valabile. Licența pentru Valea Dobra rămâne în vigoare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Nuclearelectrica programează reconectarea celui de-al doilea reactor de la Cernavodă marți. Clienții cu preț fix plătesc în continuare prețul din contract
Dolce Sport
Naționala de hochei a României a terminat a doua la Tallinn, cu două victorii înaintea Mondialului de la Târgu Mureș
GetPony
BYD a avut două birouri percheziționate în Olanda la cererea Jaguar Land Rover, în disputa privind SUV-ul Ti7
Bravonet
România este prima țară invitată specială din istoria American Film Market. Cristian Mungiu va conduce delegația
Lyla
Cum compari uitarea din stres sau oboseală cu semnele de Alzheimer și când mergi la medic
Revista Ioana
Pensia de întreținere pentru minori. Înalta Curte a decis că o aprobare a instanței poate acoperi și ratele viitoare