Nereguli uriașe descoperite de ANPC.
Nereguli grave au fost depistate în piețele din Sectorul 4 al Bucureștiului. Cei de la ANPC au făcut verificări importante în piețele Sudului, Berceni, Olteniței, Reșița, Străduinței, dar și la magazinele din interiorul acestora. Ce s-a descoperit?

Astfel, piețele din Sectorul 4 al Bucureștiului au fost verificate de ANPC. În data de 22.11.2021, echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPCR) București-Ilfov, coordonate de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Mihai Culeafă, au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu, în piețele Sudului, Berceni Olteniței, Reșița, Străduinței, din Capitală, dar și la magazinele din incintele acestora.
În plus, au fost controlați 26 de operatori economici și, în urma acestor acțiuni, comisarii CRPCR București-Ilfov au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 136.000 lei.
Ce măsuri au luat cei de la ANPC
De asemenea, cei de la ANPC au dispus măsuri complementare de retragere definitivă de la comercializare a circa 900 kg de produsele alimentare cu deficiențe (preparate din carne și produse lactate). Mai mult, s-a decis oprire temporară a prestării de servicii, pentru 15 operatori economici dar și suspendare a activității pe o durată de cel mult 6 luni pentru doi operatori economici, respectiv Piața Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior și a magazinului Mega Image din Piața Reșița.
Totodată, cele mai importante deficiențe constatate în urma controalelor au fost utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină); comercializarea unor legume și fructe cu modificări organoleptice (consistență moale, mucegai, lovituri mecanice); nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate; vitrina asistată din incinta magazinului, cu brânzeturi și mezeluri, prezintă rugină, zone exfoliate și scurgeri de lichid provenite de la produsele alimentare expuse, apă și resturi alimentare; comercializarea unor produse nesigure
– nerespectare condițiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezența mucegaiului, a exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolatii realizate din saci din plastic (la nivelul tavanului); pubele amplasate în vecinătatea imediată sau chiar cu contact cu ambalajele cu produse agricole; depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spațiile dintre tarabe.
Decizie categorică luată de Florin Cîțu: L-a dat afară
În urmă cu puţin timp, premierul interimar Florin Cîțu a semnat decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lui Claudiu Daniel Dolot.
În plus, decizia a apărut joi, în Monitorul Oficial. Mandatul de președinte interimar al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a fost preluat de vicepreședintele ANPC, Mihai Culeafa.
Este de precizat că vicepreședintele ANPC Mihai Culeafa este cel care, alături de directorul din cadrul ANPC Paul Anghel, au coordonat acțiunile de amploare ale comisarilor care au acordat sute de amenzi operatorilor economici care au avut nereguli și au încălcat legislația din domeniu în ultima perioadă.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Câte sate din România aveau sub cinci locuitori la recensământul din 2021 și ce se întâmplă cu cele rămase goale
ANPC a găsit prețuri diferite la raft și pe bon. Controalele au adus amenzi de aproape cinci milioane de lei
Femeile născute în mai 1964 care au cotizat cel puțin 15 ani pot cere pensia în ianuarie 2027
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Manichiura cu puncte și inimă se face acasă cu o agrafă și o scobitoare
Revista Ioana
Ghidul american recomandă testul PSA la doi ani pentru bărbații de 50-69 de ani cu risc obișnuit
Financiarul
Titlurile de stat TEZAUR aduc cu 20 de lei mai mult decât depozitul TBI Bank la 10.000 de lei pe un an
Dolce Sport
Andy Robertson a egalat recordul lui Kenny Dalglish de 102 meciuri pentru Scoția
GetPony
BMW recheamă 720.796 de mașini din SUA pentru risc de incendiu chiar și când sunt oprite
Bravonet
Avril Lavigne a anunțat că are o fiică, primul ei copil