Nicușor Dan: Până la finalul anului vor fi 4 benzi în Prelungirea Ghencea
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a spus la Interviurile Digi24.ro că până la sfârșitul acestui an, în Prelungirea Ghencea, șoferii vor putea circula pe câte două benzi provizorii pe sens. Edilul afirmă că pe porțiunea Ghencea-Râul Doamnei se lucrează în prezent și va fi gata până la sfârșitul verii, iar din iulie vor începe demolările pentru lărgirea șoselei, banii pentru peste 70% dintre clădirile care trebuie demolate fiind deja consemnați.

„De podul de la Domnești se ocupă ministerul Transporturilor, noi trebuie să ne ocupăm de Prelungirea Ghencea, de la Stadionul Steaua și până la limita noastră administrativă. Aici avem așa: până la sfârșitul acestei veri vom termina în sfârșit bucata de la Stadionul Ghencea până la Râul Doamnei. La asta se lucrează, am fost de vreo trei ori pe șantier și chiar o să o terminăm cu tot ce înseamnă mutat de rețele de apă, de gaz, de electric. După asta, am fost întârziați puțin de o blocare a conturilor.
Avem documentațiile pregătite și am consemnat banii pentru peste 70% din clădirile care trebuie să fie demolate. Luna viitoare vom avea documentația pentru tot ce înseamnă expropriere, asta înseamnă vreo 400 de imobile, uneori clădiri care trebuie demolate, alteori terenuri care pur și simplu nu sunt folosite. Conform legii, din momentul în care pui banii în cont, i-am pus deja, trebuie să aștepți 45 de zile pentru a da posibilitatea proprietarilor să conteste în instanță”, a declarat Nicușor Dan.
Totodată, primarul general al Capitalei spune că până la finele lui 2022 în Prelungirea Ghencea se va putea circula pe patru benzi provizorii, câte două pe sens.
„Din iulie încep demolările, le vom face în cursul acestui an. Tot anul acesta vom face căi de rulare provizorii, două benzi pe sens. Vom avea 2 benzi pe sens provizorii de la stadion până la ieșirea în podul de Domnești. Până la sfârșitul acestui an vom avea patru benzi provizorii în Prelungirea Ghencea. Prețul materialelor, respectiv creșterea prețurilor, este o problemă care ne-a întârziat”, a mai precizat primarul general.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Guvernanța corporativă în era inteligenței artificiale, perspectiva României la OCDE
Certificatele de urbanism din Timișoara cerute și primite înainte de 28 octombrie pe baza planului din 2023 pot fi folosite, deși planul a fost anulat
Patru persoane din Bosanci au cărat resturi vegetale cu drapelul României. Fiecare a primit 10.000 de lei amendă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Apartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro
Dolce Sport
Zeljko Kopic nu mai antrenează Wieczysta Cracovia după o victorie în 11 meciuri
GetPony
Cât plătești peste prețul unei mașini rulate de 15.000 de euro aduse din Germania
Bravonet
Ronaldo nu revine la „Mireasa” și rămâne în Italia lângă tatăl său. Irina continuă competiția
Lyla
Cum faci față doliului după moartea cuiva drag și când să ceri ajutor
Revista Ioana
Modul cu ventilator al cuptorului a consumat mai puțin în testele a trei modele. Diferența a fost de 0,05-0,25 kWh pe ciclu