O amnistie pentru secesioniștii catalani este un pariu care merită asumat

Deblocați gratuit Editor’s Digest

Roula Khalaf, redactor al FT, își selectează articolele preferate în acest buletin săptămânal.

Au trecut șase ani de când politicienii secesioniști au sfâșiat Catalonia cu un referendum ilegal și o declarație unilaterală de independență. Oferta lor eșuată de autonomie și reacția naționalistă pe care a declanșat-o în întreaga Spanie continuă să agite politica spaniolă, polarizând electoratul și făcând dificilă găsirea unui guvern stabil. La alegerile parlamentare din iulie – al patrulea scrutin din țară în șapte ani – Partidul Popular de centru-dreapta a ieșit învingător, dar nu a avut aliați pentru o majoritate, chiar și cu sprijinul partidului de extremă dreapta Vox. Astfel, i-a revenit lui Pedro Sánchez, liderul socialist și prim-ministru din 2018, să încerce să adune o majoritate. Pentru aceasta, el are nevoie de sprijinul parlamentarilor catalani pro-independență.

Prețul lor este o amnistie pentru sute și potențial mii de politicieni, funcționari și activiști catalani care au permis împingerea eșuată a independenței sau au protestat împotriva eforturilor statului spaniol de a o suprima. Principalul dintre aceștia este Carles Puigdemont, care a condus tentativa de separare a Cataloniei în 2017, în calitate de președinte regional, și care de atunci a fugit de justiția spaniolă.

Faptul că Sánchez este dispus să acorde o amnistie – negociatorii săi puneau la punct detaliile tehnice în cadrul discuțiilor cu echipa lui Puigdemont luni – îi va indigna pe mulți spanioli încă furioși față de ceea ce ei consideră trădarea catalană. Experții juridici sunt divizați cu privire la faptul dacă aceasta este chiar constituțională. Faptul că Sánchez însuși a considerat o amnistie „inacceptabilă” înainte de alegerile din această vară nu face decât să amplifice percepția unui politician alunecos care va face orice pentru a rămâne în funcție.

Sondajele de opinie sugerează că mai mult de două treimi dintre spanioli se opun unei amnistii. Susținătorii socialiști sunt și ei sceptici, iar unii dintre baronii regionali ai partidului se opun. Sánchez nu ar merge pe această cale dacă nu ar fi în joc postul său.

Aceasta este o politică expeditivă. Cu toate acestea, este, de asemenea, cea corectă pentru Catalonia și pentru Spania. Falimentele politice și sociale uriașe create în legătură cu problema independenței nu vor fi niciodată rezolvate doar prin acțiunile procurorilor și ale instanțelor. Ele necesită dialog politic și dezbatere democratică. Stânga Republicii Catalane, cel mai moderat dintre cele două partide secesioniste care au susținut ultimul guvern al lui Sánchez, a abandonat deja, de fapt, unilateralismul. Ar organiza un referendum de independență doar în acord cu Madridul. Dacă Puigdemont și partidul său Împreună pentru Catalonia, care este mai dur, ar fi convinși să facă același lucru, ar fi un mare pas înainte.

Sánchez are deja meritul de a reduce temperatura problemei catalane, ceea ce nu este ușor în atmosfera politică supraîncălzită din Spania. Grațierea a nouă înalți funcționari încarcerați pentru rolul lor în referendum și în declarația de independență a fost, de asemenea, criticată de opoziție ca fiind un act de trădare. Dar a atenuat tensiunile din societatea catalană, la fel ca și reînnoirea dialogului dintre guvernul central și cel catalan. Grațierea nu a revalidat sau revigorat cauza, așa cum au prezis criticii. Sprijinul pentru independență și pentru susținătorii acesteia a scăzut, în timp ce partidul socialist din Catalonia a prosperat.

Criticii de dreapta ai premierului spun că o amnistie pentru secesioniștii catalani este o aberație care corupe sistemul judiciar și încalcă egalitatea în fața legii. Spania a mai introdus amnistii și în trecut, iar cazul de interes public este convingător. Bombănelile opoziției despre trădare nu fac nimic pentru a atenua tensiunile din interiorul Cataloniei sau dintre aceasta și restul Spaniei. Este, de asemenea, o fundătură politică pentru PP, dacă se înțelege doar cu extrema dreaptă.

Liderul spaniol își asumă un mare risc cu oferta sa de amnistie. Puigdemont ar putea renunța la un acord mai târziu. Acesta va fi aproape sigur contestat în justiție. Dar este un risc care merită asumat – chiar dacă nu în totalitate din motive întemeiate.