O asistentă care ar fi eliberat certificate de vaccinare false, reținută.
Aceasta primea între 500 și 1500 de lei de la fiecare pacient, conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Astfel că, oamenii legii au dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore.
O asistentă care lucra la un cabinet medical de familie este cercetată penal și acuzată de luare de mită, după ce ar fi eliberat mai multe certificate de vaccinare false.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis, joi dimineață, că o asistentă medicală dintr-un cabinet de familie este urmărită penal pentru luare de mită și fals intelectual deoarece ar fi eliberat, în schimbul unor sume de bani, certificate false de vaccinare împotriva Covid-19.
Femeia ar fi luat între 500 și 1500 lei de la fiecare pacient.
În data de 10 noiembrie, procurorii au desfăşurat percheziţii la domiciliul suspectei şi la cabinetul medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.
„Din materialul probatoriu administrat până în prezent a rezultat că suspecta, în calitate de asistentă medicală în cadrul Cabinetului medical de familie, având ca atribuţii de serviciu administrarea la cerere a dozelor de vaccin anti COVID 19, introducerea în sistemul informatizat a datelor persoanelor vaccinate şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare (activităţi reglementate de Ordinul nr. 645/501/2021 al Ministrului Sănătăţii), a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1500 de lei de persoană, de la mai multe persoane, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, a nu administra dozele de vaccin, introducând în sistemul informatizat date informatice necorespunzătoare adevărului, privind vaccinarea mai multor persoane, în scopul de a produce consecinţe juridice, eliberând în fals mai multe adeverinţe de vaccinare, consemnând în mod necorespunzător adevărului că persoanele respective ar fi fost vaccinate”, se arată în rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore.
„Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urinând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, au mai spus oamenii legii.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
Cabinetul Mureșan are 169 de voturi declarate și are nevoie de 233 pentru învestire
Două case, o anexă și două mașini, distruse de un incendiu în Ragla
AEP pregătește reguli pentru anticipate, cu un calendar de 75 de zile și un cost estimat la 112-113 milioane de euro
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Sarea întărită nu trebuie aruncată. Cum o păstrezi uscată și desfaci bulgării
Financiarul
OpenAI ar negocia o rundă de cel puțin 30 de miliarde de dolari la o evaluare de aproximativ 1.400 de miliarde, potrivit Bloomberg
Dolce Sport
România caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPony
BYD Sealion 7 consumă 23,9 kWh/100 km, iar costul energiei ajunge la 3.729 de euro în scenariul de 50.000 km
Bravonet
Bianca Ghiurcă a izbucnit în lacrimi după imaginile cu Marco și Gabriella. A luat în calcul să plece
Lyla
Când copilul cuminte se teme să greșească. Semnele care pot trece neobservate la școală