Planul secret al lui Bolojan pentru a ramane la putere. Ce se negociaza in culise fara PSD

Alexandra Badea
| 13 citiri
Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan se confruntă cu o moțiune de cenzură semnată de 253 de parlamentari, dar pare să aibă deja un plan de rezervă. Liderul PNL exclude total o viitoare alianță cu PSD și lansează ideea unui guvern minoritar, susținut de un grup nou de parlamentari „responsabili”.

Coaliția cu PSD, exclusă categoric

Confruntat cu moțiunea de cenzură depusă de PSD, AUR și PACE, Ilie Bolojan a tranșat miercuri, la TVR, orice speculație privind o viitoare colaborare cu social-democrații. Premierul a subliniat că PNL nu fuge de responsabilitate, dar nu în orice condiții. Linia roșie este clară.

„Noi suntem nişte oameni responsabili şi nu am fugit de partea de asumare a răspunderii. În situaţia în care s-ar putea ajunge la o astfel de consultare post-moţiune, în mod clar vom lua mandatul de la conducerea PNL, ne vom duce în faţa preşedintelui şi vom spune punctul nostru de vedere. Acest punct de vedere nu poate fi decât cel care vine consecvent pe deciziile care au fost deja luate. Şi asta înseamnă că putem să fim într-o guvernare, dar nu mai putem fi într-o coaliţie cu PSD”, a declarat ferm Ilie Bolojan.

Planul PSD în 3 pași pentru a-l da jos pe Bolojan și de a prelua puterea
RecomandariPlanul PSD în 3 pași pentru a-l da jos pe Bolojan și de a prelua puterea

Iar alternativa este la fel de limpede: PNL este pregătit să construiască din opoziție un pol de modernizare, dacă nu se poate altfel. Bolojan a acuzat PSD că nu și-a asumat răspunderea, forțând PNL să caute alte soluții.

Un nou grup parlamentar ar putea schimba jocul

Dincolo de varianta opoziției, premierul a lăsat să se înțeleagă că există discuții pentru o soluție mai surprinzătoare: un guvern minoritar PNL, sprijinit de parlamentari din alte partide. Cum vine asta? Bolojan mizează pe conștiința unor aleși care, spune el, încep să vadă problemele reale ale țării.

„Sigur că mulţi parlamentari care au intrat pe diferite liste încep să înţeleagă care sunt problemele României şi ce se poate face cu adevărat în viitor”, a afirmat premierul. Scenariul a fost detaliat de premier, așa cum semnalează Adevarul în materialul de miercuri seara. Acesta a adăugat că a încercat să fie mereu onest cu cetățenii. „Eu am încercat în toată această perioadă să nu creez aşteptări care nu pot fi onorate, să le spun românilor care este drumul pe care-l avem de făcut, ca să îndreptăm lucrurile”.

Planul SUA pentru Cuba. Marco Rubio negociază în secret cu nepotul lui Raul Castro
RecomandariPlanul SUA pentru Cuba. Marco Rubio negociază în secret cu nepotul lui Raul Castro

Reapare modelul UNPR în Parlament?

Întrebat direct dacă ar putea apărea o soluție de tip UNPR, partidul care la un moment dat a sprijinit Guvernul condus de Emil Boc, răspunsul lui Bolojan a fost afirmativ, deși prudent.

„Este posibil să se întâmple şi asta, dar nu pot să fac predicţii vizavi de ce va face un număr de parlamentari într-un sens sau altul”, a recunoscut el.

Dar ce înseamnă, pe bune, un astfel de scenariu? Premierul a explicat și dificultățile inerente unei coaliții largi, formată din 3-4 partide plus minorități, o structură greu de administrat și care încetinește procesul decizional. „Dar, la un moment dat, gândiţi-vă, când ai coaliţii de 3-4 partide, cum trebuie să avem noi, nu este foarte comod, în general, nici să administrezi coaliţia, dar nici să iei decizii”, a declarat Bolojan.

Toy Story 5 vine pe 12 iunie. Andrew Stanton dezvăluie planul secret după 34 de ani
RecomandariToy Story 5 vine pe 12 iunie. Andrew Stanton dezvăluie planul secret după 34 de ani

Moțiunea de cenzură, intitulată „Întâi România”, a fost prezentată miercuri în plen și este semnată de 253 de parlamentari PSD, AUR și PACE.

În final, Ilie Bolojan a recunoscut că este acuzat de o anumită rigiditate ca premier, dar a susținut că tocmai această abordare a fost necesară pentru a menține unitatea unei coaliții complexe (formată din patru partide plus minoritățile naționale) și pentru a promova reformele.