Polițistul îl izbește direct. Cum s-a încheiat urmărirea unui motociclist din Leeds
Imagini șocante. Un polițist pe motocicletă intră direct în vehiculul urmărit. Îl aruncă pe suspect pe asfalt. Gata. Așa s-a terminat o cursă nebună, filmată din elicopter și de pe camerele de corp, care a transformat străzile într-o scenă de film de acțiune.
Totul s-a petrecut în Leeds, Marea Britanie. Potrivit Dailymail, momentul a fost de fapt finalul unei operațiuni mult mai mari, una care viza o gașcă de motocicliști ce băgase spaima în locuitorii din centrul orașului în ziua de sâmbătă, 1 februarie.
Urmărire cu „ochiul din cer” pe străzile din Leeds
Cum a început totul? Un grup de tineri a crezut că orașul le aparține. Semafoarele erau opționale. Se furișau printre mașini cu o viteză nebună, ignorând orice regulă și punând pe toată lumea în pericol. Exista însă un detaliu pe care l-au omis: de sus, un elicopter al Serviciului Aerian al Poliției Naționale (NPAS) îi privea. Erau vânați. Imaginile aeriene au surprins perfect haosul, iar operatorii din elicopter au ghidat în timp real echipele de la sol, trimițând o echipă de polițiști pe motociclete direct spre ei.
Confruntare unu la unu: Cum a fost încolțit „liderul”
Un ofițer a primit o țintă clară: un tânăr de 27 de ani, considerat unul dintre liderii grupului. Camerele de pe uniformă surprind totul. Polițistul se apropie de suspect, care se afla pe o motocicletă roșie, și de aici începe cursa. Urmăritul a încercat disperat să scape, a tăiat o șosea aglomerată cu două benzi și a intrat pe o alee îngustă, crezând că l-a semănat. S-a înșelat. Polițistul a rămas lipit de el, calculându-și mișcările, așteptând momentul potrivit.
Momentul impactului: Ce înseamnă „contactul tactic”?
Jocul s-a terminat într-o fundătură. Acolo, ofițerul a recurs la o manevră numită „contact tactic”. Pe românește, și-a izbit motocicleta de cea a suspectului pentru a-l opri. Impactul l-a aruncat pe tânăr direct pe trotuar. Dar nu s-a predat. Într-un ultim gest de sfidare, s-a ridicat și a rupt-o la fugă, dar a fost prins și imobilizat imediat. Acum, eliberat pe cauțiune, este cercetat pentru conducere periculoasă și alte infracțiuni rutiere.
Avertismentul Poliției: „Nu aveți unde să vă ascundeți”
Reacția oficială a venit rapid. Inspectorul șef James Farrar, șeful Unității de Poliție Rutieră, a avut un mesaj direct pentru oricine ar fi tentat să-i imite. „Știm că utilizarea antisocială și infracțională a motocicletelor off-road este o mare îngrijorare în comunitățile noastre și că publicul ne sprijină în luarea de măsuri ferme pentru a o combate”, a spus el.
Farrar a adăugat că oprirea acestor indivizi este o prioritate, justificând astfel investițiile în echipamente care permit intervenții dure. Mesajul lui a fost fără echivoc: „Cu sprijinul NPAS, nu există nicăieri unde să te ascunzi și, după cum arată acest incident, vom lua măsuri robuste pentru a opri aceste vehicule atunci când este sigur și proporțional să o facem”.
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →
Citește și
Italia a făcut 2.828 de controale cu detectoare de metal în școli. Cine poate solicita verificările
Die Linke câștigă alegerile din Berlin și promite naționalizarea a 220.000 de locuințe
UE discută un statut de „membru asociat” pentru Canada, fără posibilitatea aderării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Fondul de urgență ar trebui să acopere 3-6 venituri nete. Economisirea poate începe cu 5 lei lunar
Dolce Sport
CCA explică fazele de ofsaid de la Oțelul cu Corvinul și Rapid cu FC Argeș
GetPony
Dedeman are roboți de pornire și un redresor între 159,90 și 429 de lei. Aparatele au utilizări diferite
Bravonet
Unai Iparragirre preia de la 1 octombrie programele PRO TV și strategia de conținut pentru VOYO
Lyla
Copilul se ascunde când vin musafiri? Cum îl ajuți fără să-l forțezi să vorbească
Revista Ioana
Cum recunoști MDF-ul vopsit bine înainte să cumperi. Canturile și frezările arată calitatea