Primii “roboți vii” din lume se pot acum reproduce, într-un alt mod față de animale și plante.
Astfel, formați din celulele stem recoltate de la broaștele africane cu gheare (Xenopus laevis), care le dau și numele, xenoboții au o lățime mai mică de un milimetru. Aceştia au fost prezentați pentru prima dată în anul 2020, după ce experimentele au arătat că se pot mișca, pot lucra împreună și se pot chiar autovindeca.

Oamenii de știință americani care au creat primii “roboți vii” susţin că formele de viață, cunoscuți sub numele de xenoboți, se pot acum reproduce – într-un mod nou care nu a mai fost văzut la plante și animale, conform CNN.
În prezent, oamenii de știință care i-au creat sunt de părere că au descoperit o formă complet nouă de reproducere biologică, diferită de cele cunoscute la animale sau plante.
„Am fost uimit de asta. Broaștele au un mod de reproducere pe care îl folosesc în mod normal, dar când separi celulele de restul embrionului și le dai șansa să-și dea seama cum să se dezvolte într-un mediu nou, nu numai că fac acest lucru, dar au descoperit o nouă modalitate de a se mișca.
Și-au dat seama, aparent, de o nouă modalitate de a se reproduce”, a precizat Michael Levin, profesor de biologie și director al Allen Discovery Center de la Universitatea Tufts, care a fost co-autor principal al noii cercetări.
De asemenea, celulele stem sunt celule nediferențiate care au capacitatea de a da naștere oricărui alt tip de celulă/țesut. Pentru a crea xenoboții, cercetătorii au recoltat celule stem din embrioni de broaște și le-au lăsat să se incubeze.
„Cei mai mulți oameni cred că roboții sunt făcuți din metal și ceramic, dar nu contează atât de mult din ce este făcut un robot, ci ceea ce face acesta – adică să acționeze pe cont propriu pentru oameni.
Așa că este un robot (xenoboții) , dar este, de asemenea, în mod clar și un organism format din celule de broască nemodificate genetic”, a spus Josh Bongard, profesor de informatică și robotică la Universitatea din Vermont și autorul principal al studiului.
Xenoboții au folosit „replicare cinetică” – un proces despre care se știe că are loc la nivel molecular, dar care nu a fost niciodată observat până acum la nivelul celulelor sau al unui întreg organism, a declarat Bongard.
Cristian Matei
Cristian Matei semnează pe news24.ro articole la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Cei promovați pe afișe lipite ilegal ar putea primi amendă de până la 20.000 de lei dacă, din vina lor, nu le scot în cinci zile lucrătoare de la înștiințare
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Alina Eriko s-a împăcat cu fostul iubit și locuiește la el, spune mama ei
Lyla
Cum compari uitarea din stres sau oboseală cu semnele de Alzheimer și când mergi la medic
Revista Ioana
Husa completă a unității exterioare de aer condiționat poate reține umezeala și strica compresorul la pornire
Financiarul
Apartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro
Dolce Sport
Lionel Messi a ajuns la 18 selecții în echipa anului votată de fotbaliști, din care lipsește Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur
GetPony
Cum afli dacă radarul ți-a măsurat mașina la depășire și când poți contesta amenda