Primul restaurant Pizza Hut Express din România a fost inaugurat
Sphera Franchise Group a inaugurat, la Buzău, primul restaurant Pizza Hut Express din România, conform unui comunicat al companiei.
Astfel, Sphera Franchise Group este grupul de companii care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în ţara noastră, iar, la nivel internaţional, restaurante KFC la Chişinău, Republica Moldova şi în Italia.
În plus, noul restaurant deschis miercuri la Buzău se află în zona de food-court a Buzău Shopping City şi are o suprafaţă de circa 60 de mp, fiind cea de a treia locaţie Pizza Hut inaugurată anul acesta.
Pizza Hut Express Buzău reprezintă, de asemenea, un nou concept de restaurant, care pune la dispoziţia consumatorilor o experinţă completă şi rapidă, pizza fiind pregătită în faţa clientului şi gătită în circa cinci minute de la plasarea comenzii. Restaurantele de tip Express reprezintă modul în care brandul se adaptează la noile obiceiuri de consum, precum şi la actualul context socio-sanitar.
„Deschiderea acestui restaurant este în linie cu planul de dezvoltare al Pizza Hut România agreat cu francizorul Yum!. Suntem extrem de bucuroşi că am reuşit, aşa cum ne-am propus, să inaugurăm în acest an două noi concepte de restaurante, fast-casual delivery şi express. Planul de dezvoltare continuă în următorii doi ani, cu deschiderea a încă şapte restaurante Pizza Hut: trei în 2022 şi patru în 2023”, a precizat Adrian Hulubescu, director general, Pizza Hut România.
În anul 1994, Pizza Hut a intrat pe piaţa din România, odată cu deschiderea primului restaurant din Calea Dorobanţilor, iar acum deţine un total de 41 de restaurante: 21 de restaurante de tip Dine-In şi 19 locaţii Pizza Hut Delivery şi 1 Express.
Aşadar, Sphera Franchise Group şi-a dus la îndeplinire planul de dezvoltare şi a deschis anul acesta 13 restaurante noi ajungând să opereze în prezent un total de 168 de restaurante: 92 de restaurante KFC, 41 de restaurante Pizza Hut, 13 restaurante Taco Bell, 2 restaurante KFC în Moldova şi 20 de restaurante KFC în Italia.
Corina Popescu
Corina Popescu este o jurnalistă experimentată în domeniul afacerilor, cu peste un deceniu de expertiză la News24.ro. Este recunoscută pentru analizele sale clare privind piața bursieră și deciziile Băncii Naționale, oferind publicului larg o perspectatură esențială asupra economiei românești. Toate articolele →
Citește și
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Furturile din rețeaua Delgaz Grid au produs pagube de peste 14,5 milioane de lei în opt luni
Revolut confirmă divulgarea datelor unor clienți după o solicitare frauduloasă. Fondurile nu au fost afectate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Ahmed și Andra au plecat la Roma după descalificarea din „Casa iubirii”. Cum și-au ascuns numerele
Lyla
Un scor MIND cu 3 puncte mai mare a fost asociat cu 2,5 ani de întârziere a îmbătrânirii cerebrale
Revista Ioana
Sfecla roșie îți poate umple grădina și farfuria. Cum o semeni corect printre flori și ierburi
Financiarul
Leonardo Badea¸ Prim-viceguvernator BNR: Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Dolce Sport
România U21 ratează Campionatul European după 0-2 cu Finlanda și patru calificări consecutive
GetPony
V8-ul de 6,4 litri ține în viață Dodge Durango, însă interiorul și consumul îi arată vârsta