Radu Dinu a murit înecat în Lefkada în floarea vârstei
Radu Dinu a murit la numai 25 de ani, în floarea vârstei, în timpul vacanței sale în Grecia. Tânărul avea o mulțime de visuri pe care voia să și împlinească, dar, din păcate, soarta a avut alte planuri pentru el.
Radu Dinu, în vârstă de doar 25 de ani, era fiul primarului din localitatea doljeană Amărăştii de Jos. Tânărul plecase împreună cu mai mulți prieteni într-o vacanță în Lefkada, Grecia. Erau foarte bucuroși că aveau să petreacă câteva zile relaxante și pline de voie bune pe litoral. Dar totul a luat o întorsătură neașteptată chiar din prima zi de vacanță.
Astfel că, tânărul originar din Craiova a mers cu prietenii pe o plajă neamenajată ca să se bucure de apă. Radu le-a spus amicilor săi că merge să facă o baie în mare. La un moment dat, a simţit că nu mai are putere şi a început să strige după ajutor. Unul dintre prietenii săi a încercat să-l salveze, însă nu a reuşit.
„Marea era extrem de agitată, au sărit în apă şi câţiva turişti, dar au renunţat repede pentru că le-a fost frică”, a mărturisit unul dintre prieteni.
Mai multe echipaje de salvare au intervenit la scurt timp, dar fără rezultat. Cinci zile le-a luat autorităților elene să găsească trupul neînsuflețital lui Radu în marea învolburată. Părinții lui Radu, care au mers în Grecia special să-și găsească fiul, sunt dărâmați de durere și încă nu-și pot imagina viața fără cel pe care l-au crescut.
„Era prima lui zi de vacanţă. Suntem distruşi. Sperăm într-o minune. Era un băiat extraordinar, respectuos şi vesel. Iubea sportul, participa la competiţii, avea mulţi prieteni. Nu ne vine să credem…”, a precizat o prietenă de familie.
De asemenea, și prietenii tânărului sunt șocați și încă speră să se trezească din acest coșmar. Apropiații l-au descris ca fiind un tânăr plin de viață, curajos, pasionat de sport și călătorii. Sportul era nelipsit din viața lui Radu, mergea la sala de fitness aproape în fiecare zi și avea mare grijă de felul în care arăta. Îi plăcea, de asemenea, să meargă la alergat, cu bicicleta și să plece în drumeții. Avea un stil de viață activ și sănătos, era vegan și inspira și alți oameni să fie mai activi. Radu avea o mulțime de prieteni, era sociabil, îi plăcea să iasă în oraș și călătorea destul de des.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Ce taxe se adaugă cazării în 2026 în Barcelona, Paris și Grecia. Tarifele pe persoană sau pe unitate
Biletul de avion standard ar putea include bagajul de cabină fără taxă suplimentară în UE, cel mai devreme din 2027
O defecțiune NATS a anulat zboruri în Marea Britanie și a provocat întârzieri de până la patru ore
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
„The Odyssey” al lui Christopher Nolan devine filmul internațional cu cele mai mari încasări în Coreea de Sud
Lyla
Foștii fumători care vapează au avut un risc de cancer pulmonar cu 56% mai mare într-un studiu
Revista Ioana
Tisa și leandrul pot fi toxice pentru copii. Ce precauții să iei dacă ai aceste plante acasă sau în grădină
Financiarul
Nobelul pentru Economie îi revine în 2026 profesorilor Hall și Woodford pentru cercetările despre stabilizare
Dolce Sport
Liverpool ajunge la cinci meciuri fără victorie pe Anfield în campionat după 0-3 cu Manchester City
GetPony
Pasajul de pe DN3 a intrat în trafic cu două benzi peste A0