Un raport oficial întocmit de Mecanismul Național de Prevenire a Torturii (MNP) din cadrul instituției Avocatul Poporului scoate la iveală practici șocante la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. Pacienți legați cu orele de paturi, minori închiși alături de adulți violenți și un deces survenit după o imobilizare prelungită sunt doar câteva dintre concluziile investigației declanșate după scandalul încătușării în stradă a artistului Cătălin Ștefan Ion, cunoscut drept Cheloo.
Tragedia de la izolare și pacienții legați mecanic
Dar cel mai grav caz documentat de inspectori vizează moartea unui bărbat fără antecedente psihiatrice. Acesta fusese internat de urgență pentru sevraj alcoolic. Deși suferea de afecțiuni cardiace cronice multiple, pacientul a fost închis într-un salon de siguranță și legat de pat timp de 8 ore.
A stat imobilizat în două reprize de câte 4 ore, cu o pauză de doar 30 de minute între ele. Inima i-a cedat, iar autopsia a confirmat cauza decesului drept ischemie miocardică acută.
Așa cum semnalează Libertatea într-o analiză publicată recent pe baza documentului, inspectorii au descoperit o practică sistemică de a folosi contenția mecanică pentru a acoperi lipsa de personal. Oamenii erau legați zilnic, între 2 și 4 ore, uneori doar pentru că aveau probleme de echilibru.
Raportul oficial descrie exact situația găsită în saloane.
„Pacienții erau contenționați mecanic alături de alți pacienți, ceea ce contravine prevederilor legale, chiar dacă este utilizat paravan (era utilizat în una dintre secții). si impresia echipei MNP este că pacienții din saloanele de supraveghere erau contenţionaţi atât chimic, cât și mecanic, în mod frecvent. De exemplu, un pacient a fost contenţionat în mod repetat timp de câteva zile, fiecare contenție durând câte 4 ore, pauzele dintre contenționări fiind de 1,5-3 ore; în astfel de situații, pentru a evita contenționarea repetată și având în vedere motivele contenționării (risc de vătămare corporală a pacientului și a celorlalți pacienți), ar fi fost utilă cazarea pacientului singur, într-o cameră de izolare, conform prevederilor legale, care nu exista însă în spital”, a transmis instituția.
Abuzuri psihologice și minori printre adulți
Cum ajunge un minor să împartă o cameră cu un adult aflat în criză psihotică? La Voila, inspectorii au găsit adolescenți cu vârste între 13 și 16 ani mutați și legați în saloanele de adulți, deși legea interzice clar izolarea copiilor. Până și bătrânii dezorientați erau legați la pat pur și simplu pentru siguranță, neavând cum să se apere de bolnavii violenți din aceeași încăpere.
Și abuzurile nu se opresc la imobilizarea fizică.
O pacientă a depus o plângere în care a relatat amenințările primite de la angajați.
„Dacă nu iei tratamentul, te închidem la siguranță și te legăm!”, i-au spus aceștia.
Iar spitalul (instituție subordonată autorităților locale din Câmpina) folosea o metodă de șantaj medical pentru cei care refuzau pastilele, trecând pe biletul de ieșire mențiunea de externare disciplinară.
„Refuzul pacientului de a accepta tratamentul medicamentos este un drept al acestuia care trebuie respectat. În consecință, nu poate fi privit ca o indisciplină, care trebuie sancţionată. Utilizarea sintagmei «externare disciplinară» în cazul pacientului care refuză administrarea tratamentului duce în derizoriu dreptul pacientului de a-şi da consimțământul liber la tratament”, se arată în documentul citat.
Incendii, evadări și sinucideri
Dincolo de zidurile aparent liniștite ale domeniului de 25 de hectare, vulnerabilitățile de securitate sunt uriașe. Între 1 ianuarie 2023 și 1 octombrie 2024, unitatea a înregistrat 16 evenimente extrem de grave.
„În Registrul de evidență a evenimentelor indezirabile/incidente de tip EAAAM, întocmit în spital, erau consemnate, pentru perioada 1 ianuarie 2023, 1 octombrie 2024, 16 evenimente, printre care părăsiri ale spitalului fără acordul personalului medical, tentativă de suicid, incendiere pat pacient, suicid. În fiecare caz au fost întreprinse măsuri, fiind adoptate și măsuri de prevenire”, notează inspectorii.
Un pacient a reușit să bage materiale inflamabile la izolare și a dat foc patului. Mai multe adolescente din programul CREAATIV (care tratează minorii dependenți de substanțe, având o medie de 24 de copii incluși) au sărit gardul și au fugit. O altă minoră s-a urcat pe acoperișul școlii sanatoriale, amenințând că se sinucide dacă nu e lăsată acasă. Iar un alt pacient s-a spânzurat chiar când starea lui părea că se îmbunătățește.
„În cursul anului 2024, în cadrul Spitalului Voila, un pacient s-a sinucis prin spânzurare. Evenimentul a fost neașteptat pentru personalul de asistență și îngrijire, având în vedere că, pe parcursul internării, starea sa de sănătate se ameliorase, acesta beneficiind atât de tratament farmacologic, dar şi de activități ocupaţionale (în special meloterapie). În raportul de analiză a cauzelor care au condus la apariția evenimentului-santinelă și a măsurilor identificate pentru prevenirea repetării unui astfel de eveniment se reține și că ar fi fost oportună din partea medicului curant recomandarea de consiliere psihologică, planul terapeutic să includă, ca măsuri terapeutice complementare tratamentului medicamentos, participarea pacientului la ședințe de consiliere psihologică”, explică Avocatul Poporului.
Nici la capitolul pază lucrurile nu stau mai bine.
„În cursul anului 2024, au existat situații de părăsire a spitalului fără acordul personalului medical, de către paciente minore implicate în programul CREEATIV (n.r., destinat tratării și reabilitării minorilor dependenți de substanțe), fiind identificate astfel vulnerabilități în sistemul de asigurare a protecției și securității incintei spitalului (gardul de protecție al spitalului etc.) și stabilite măsuri de prevenire (reevaluarea deciziilor interne referitoare la securitatea şi siguranța incintei spitalului, planul de pază etc.)”, a reținut MNP.
Deficit de personal de 46% și saloane supraaglomerate
Cifrele vorbesc de la sine.
Conducerea dă vina pe lipsa banilor. În secțiile verificate, 46% din posturile de medici, infirmieri și îngrijitori sunt vacante. Pacienții sunt înghesuiți câte 9 în saloane prevăzute legal pentru maximum 6 persoane. Lumina artificială stă aprinsă zi și noapte în camerele de izolare auster mobilate, unde ferestrele sunt lipite de tavan.
Avocatul Poporului a lăsat pe masa conducerii o listă cu 26 de recomandări urgente, cerând interzicerea imobilizării mecanice de către brancardieri și oprirea legării bătrânilor.
Spitalul Voila, deschis oficial la 1 martie 1971 și format din 23 de clădiri, are o capacitate de 510 paturi. Între 1 ianuarie 2023 și 24 octombrie 2024, unitatea a raportat 7.623 de internări, având o medie anuală de 4.100 – 4.200 de pacienți, cu 7.414 externări și 10 decese înregistrate oficial în această perioadă.









